miercuri, 28 decembrie 2011

Misterele din Littledean Hall


Construit in 1080 si avand 35 de camere, conacul britanic Littledean Hall seamana mai degraba cu un mic castel decat cu o resedinta nobiliara de la tara. De-a lungul secolelor, cladirea si-a dobandit numele de una dintre “cele mai bantuite case ale Angliei”, in prezent fiind semnalate cel putin opt stafii care isi fac aparitia in diverse incaperi. In apropierea conacului au fost gasite ramasitele unui templu roman, construit din ramasitele unui templu celtic. Intamplari stranii despre care doar legendele locale mai amintesc vag, au conferit o aura de mister sinistrei locuinte. Astfel, se spune ca doi ofiteri regalisti au fost executati in camera de zi de catre trupele lui Cromwell, iar marturie sta pata de sange care nu a putut fi inlaturata nici macar cu ajutorul tehnologiilor modern de curatare. Una dintre aparitii este un calugar enigmatic, care se pare ca apartinea manastirii Flaxely, cu are Littledean Hall comunica printr-un coridor subteran. El a intrat prin usa dinspre nord, a zburat prin biblioteca si apoi a disparut trecand printr-un perete. Cativa ani mai tarziu, cand lambriurile au fost inlocuite, in spatele peretelui respectiv s-a descoperit o capela din secolul al XVI-lea. Alte doua stafii apartin fratilor Pyrke, care in secolul al XVIII-lea s-au impuscat reciproc intr-un duel, disputandu-si inima unei frumoase femei. In 1766, un alt membru al familiei Pyrke a fost ucis cu un foc de arma de catre unul dintre servitori, iar fantoma sa bantuie si astazi furioasa pe coridoare, cu o spada in mana. Alta stafie este cea a capitanului Brayne, despre care se zvonea ca ar fi fost un spion al lui Cromwell, ce actiona deghizat in gradinar. El a fost deseori vazut maturand cu grija aleile parcului. In anii ’60 casa a devenit resedinta unui moroi care avea obiceiul de a scoate florile din ghivece.
Dar cea mai sinistra este fara indoiala una dintre scarile interioare, pe treptele careia mai multe femei si-au pierdut cunostinta in mod inexplicabil si numerosi barbati au declarat ca s-au simtit ametiti. Un medium a afirmat ca ar fi vorba despre spiritul unuia dintre fostii proprietari, care incearca in acest mod sa-i alunge pe intrusi din casa lui. Misterioasa este si camera albastra, in care au fost zarite siluetele a doua femei, una imbracata in albastru, iar cealalta in galben si care, una langa alta, priveau pe fereastra. Vizitatorii simteau o atingere ciudata pe haine, ca si cum cineva i-ar fi tras inspre un anumit loc, iar dupa cateva astfel de relatari incaperea a fost incuiata si accesul nu a mai fost permis.
In 1982, din cauza costurilor ridicate necesare pentru renovare, proprietarii s-au gandit sa deschida acest conac pentru public. Din cei 120000 de vizitatori, 10% au relatat despre straniile aparitii zarite in diverse locuri ale casei.
Pe Curand!

marți, 20 decembrie 2011

Magie pentru ajutorul mortilor


Talharii secolului al XVIII-lea au recurs la unele dintre cele mai incredibile trucuri pentru a-si asigura faptele nelegiuite. Au apelat la “ajutorul” mortilor. Oamenii considerau ca, asezand o lumanare in mana dreapta a unui om spanzurat, vor fi inzestrati cu puteri supranaturale si vor reusi sa controleze o victima aleasa.
In 1790, la hanul “Vechiul Ispotal”, situat la hotarul dintre Castle si Brough, pe domeniile Bowes, a sosit un calator in vesminte femeiesti. Strainul ceru ingaduinta sa se incalzeasca putin inainte de a-si continua drumul. Proprietarul a pus-o pe una din slugile sale sa i-a loc langa femeia misterioasa. Observand ca aceasta purta pantaloni pe sub haina, sluga a mimat indiferenta, prefacandu-se ca doarme. Dupa ce drumetul s-a mai acomodat putin cu ambianta hanului, a smuls de sub haina mana aputata a unui raufacator executat si i-a infipt intre degete o lumanare aprinsa.
Imediat dupa aceea, a inceput sa mormaie in soapta: “Sa doarma cei care dorm acum si sa ramana treji cei care-s treji.” In clipele urmatoare, strainul s-a ridicat si a iesit afara, chemandu-si si complicii. Insa sluga vigilenta nu a pierdut vremea. A alergat la intrare si a zavorat repede usa, mai inainte ca talharii sa apuce sa intre. Apoi s-a dus in graba in camera de la etaj, ca sa-l instiinteze pe proprietar despre incident, insa acesta dormea atat de adanc, incat nu il putu trezi. Intre timp, talharii au fortat incuietoarea si au navalit inauntru. Lumanarea mai ardea in sfesnicul ei macabru, iar sluga si-a adus aminte de o veche legenda, potrivit careia vraja se destrama doar daca flacara este stinsa cu lapte. S-a dus repede in bucatarie, a luat un ulcior cu lapte si l-a varsat peste mana. In momentul in care flacara s-a stins, oamenii buimaciti de la han au inceput sa se dezmeticeasca. Talharii au promis ca vor pleca, de indata ce li se va returna lumanarea. In cele din urma, au parasit hanul in graba, caci gazda incepuse sa -i ameninte cu arma.
Aceste sfesnice sinistre erau numite “Mainile faimei” – Mains de gloire –, iar asemenea istorisiri pot fi auzite si in alte zone ale Angliei, precum si in Franta, Belgia si Irlanda.
Conform enciclopediei superstitiilor, componentele acestui tip de lumanari sunt: grasimea unui spanzurat, ceara obisnuita si susan lapon.
Despre acest obicei sinistru, care apare in mai multe mituri si legende fascinante, voi mai scrie in viitor.
Pe Curand!

sâmbătă, 3 decembrie 2011

Aparitii interesante pe cerul Angliei


Trei femei din nordul Angliei pretind ca ar fi vazut extraterestrii albi, asemeni unor papusi, iesind din OZN-uri. Toate trei au informat cercetatorii in legatura cu experientele lor, dar au insistat sa-si pastreze anonimatul.
Primul eveniment s-a petrecut in septembrie 1976. Doua femei, in varsta de saizeci si trei, respectiv optzeci de ani, mergeau in apropierea caselor lor din Fencehouses, Tyne and Wear, cand au vazut un obiect mic, oval, care le-a atras spre el. Cand au ajuns mai aproape au aparut trei fiinte de “marimea unor papusi mari”. Aveau ochi mari si rotunzi si parul alb. Pareau speriate si au disparut repede.
Exact trei ani mai tarziu, o femeie de douazeci si trei de ani se afla in dormitorul ei din Felling, Tyne and Wear, la ora patru dimineata, cand un disc stralucitor, asemenea unui clopot, a intrat in incapere. “Peste tot se auzea un bazait si ma simteam paralizata”, a declarat ea cercetatorilor. “Apoi au parut douasprezece creaturi mici, ca niste papusi. Scoteau sunete slabe, ca niste pocnete si pareau sa ma urmareasca. Una dintre ele chiar m-a atins. Apoi au disparut.”
Cunoscuta cercetatoare a Fenomenului OZN si scriitoare Jenny Randles afirma: “Sunt sigura ca femeile spun adevarul, in legatura cu lucrurile care s-au intamplat efectiv. Intr-un fel, ezitarile martorilor de a se implica aduc un plus de credibilitate intamplarilor. Cel putin stim ca nu cauta publicitatea ieftina.”
Tot in zona respectiva, in ianuarie 1978, o femeie s-a trezit brusc la auzul unui sunet foarte inalt, asemanator cu un bazait, care parea a veni din interiorul ei. Acest incident s-a petrecut in decursul a mai multe nopti repetate. Intr-una dintre ele, aceasta a vazut bratul unei persoane care o tinea de mana, insa de frica nu a putut privi in directia aceea. Un costum albastrui stralucitor acoperea bratul entitatii. De asemenea, cumva putea vedea prin propria ei mana ca si cum ar fi fost o poza facuta cu raze X. Intr-un final, fiinta a disparut, iar ciudatul sunet a incetat.
La Kilingworth, o localitate din apropiere, o sora medicala de douazeci si unu de ani, care si-a dat numele de Linda, a semnalat aparitia unui OZN intre doua case, in februarie 1978. S-a auzit un zgomot extrem de puternic, iar mama ei s-a ascuns sub patura, convinsa ca se prabusea un avion. Linda, insa, s-a uitat pe fereastra si a vazut, la doar cativa metri departare, un obiect argintiu cu o banda de lumini colorate. A spus ca arata “ca o cutie continand trabucuri scumpe”.
Pe cerul Angliei au aparut, de-a lungul timpului, foarte multe obiecte stranii. Despre unele dintre cele mai interesante si fascinante cazuri voi mai scrie in viitor.
Pe Curand!

sâmbătă, 19 noiembrie 2011

O intalnire misterioasa


Un fermier francez respectabil a declarat ca a fost imobilizat de doua fiinte stranii ce aterizasera cu un OZN pe plantatia sa de lavanda. Era data de 1 iulie 1965 cand domnul Maurice Masse, aflat la ferma sa din Valensole, in regiunea Basses Alpes, a observat un obiect zburator de forma unui ou si de marimea unei masini, oprit pe sol. Apropiindu-se pe furis, prin vie, a zarit doi “baieti” aplecati deasupra florilor si a frunzelor de lavanda si s-a repezit spre ei pentru ai lua la rost. S-a pomenit holbandu-se la fetele uluite ale creaturilor: niste fete cum nu mai vazuse niciodata. Cei doi “oameni” aveau capete mari, ochi oblici, pometi inalti, proeminenti, guri ca niste fante inguste, barbii ascutite si purtau niste costume ciudate. Una dintre creaturi a intins un fel de tub spre el si l-a paralizat. Apoi, l-a privit pret de cateva secunde, disparand in cele din urma in interiorul navei lor, plutind pe o raza luminoasa. Cele sase picioare ale obiectului au inceput sa se roteasca, un pivot central sa trepideze, iar nava s-a inaltat in aer, pierzandu-se in departare.
Dupa aproxomativ douazeci de minute, Masse a reusit sa isi revina din starea de paralizie, insa cateva luni dupa incident a avut probleme cu somnul. In general acesta dormea cinci sau sase ore, dar dupa strania intalnire avea nevoi de cel putin peste zece ore de somn pe noapte, iar sotia si tatal lui au observat schimbari vizibile in comportamentul acestuia.
In urma lor, in pamantul crapat de atata uscaciune a ramas o groapa cu noroi si, in cateva zile, toata lavanda din jurul locului respectiv s-a ofilit si a murit. Aveau sa treaca ani de zile pana ce acolo sa mai creasca din nou plante. Specialistii care au investigat zona au declarat ca nivelul de calciu extras din mostrele luate de la locul aterizarii era cu mult mai ridicat decat in celalalte zone ale pamantului de acolo.
Mai multi investigatori care l-au interogat pe Masse, printre care si celebrul cercetator al Fenomenului OZN Jacques Valee, au concluzionat ca acesta nu spunea intreaga poveste. Valee a intuit ca a existat un fel de comunicare intre fermier si fiintele extraterestre. Despre cercetarile lui cu privire la fascinantul caz din Valensole voi scrie in viitor.
Pe Curand!

duminică, 13 noiembrie 2011

OZN-urile si accidentele aviatice


Au provocat anumite OZN-uri prabusirea unor avioane civile? In 1953, pilotul unei aeronave de linie DC-3, care mergea din insula Wake din Pacific spre Los Angeles, a raportat, inainte de intreruperea legaturii radio, ca se apropiau de niste OZN-uri. Cercetarile ulterioare au descoperit epava avionului si douazeci de cadavre, iar in Michigan, martorii au vazut o ciudata sfera de lumina pe cer in noaptea cand un DC-4 s-a prabusit, ucigand cincizeci si noua de persoane.
Intr-o sambata seara, la sfarsitul lui octombrie 1978, Frederick Valentich a disparut in timp ce pilota un avion monomotor Cessna 182 dinspre Melbourne, Australia, spre King Island. Se afla in apropiere de Capul Otway, la saizeci de kilometri sud de Melbourne, peste stramtoarea Bass, cand a transmis contolorilor de trafic ca era urmarit de un avion cu patru lumini stralucitoare.
Cand autoritatile i-au cerut sa identifice avionul, el a spus: “Nu e un avion, e…” si legatura radio s-a intrerupt. Peste doua minute ea s-a restabilit pentru scurt timp si Valentich a spus: “Plutesc si chestia asta pluteste deasupa mea… Are o lumina verde si un fel de lumina metalica in lateral.” A adaugat si ca motorul se defectase, apoi contacul s-a intrerupt definitiv.
Avioane si nave de cautare au cercetat zona, dar nu au gasit decat o pata de ulei, prea mare pentru a proveni de la un avion atat de mic precum cel disparut. Prietena lui Valentich, Rhonda Rushton, a declarat: “Stiu ca traieste si-l voi revedea curand.” Ea a adaugat ca oferise autoritatilor internationale informatii “strict secrete”. Un purtator de cuvand a precizat: “Am promis sa nu dezvaluim detaliile interviului.”
In viitor voi dedica mai mult timp cazului fascinant al lui Frederick Valentich.
Scriitori Kevin Killey si Gary Lester au folosit disparitia in sprijinul teoriei lor, conform careia stramtoarea Bass este un alt “triunghi al Bermudelor”. Ei afirma ca un avion nou, cvadrimotor, avand un echipaj de doi oameni si zece pasageri la bord disparuse aici in 1939, iar in 1979 un iaht si echipajul sau de cinci persoane se evaporasera fara urme. Scriitorii au numit apele dintre Melbourne si Tasmania “Meridianul Diavolului”. Despre acest loc straniu voi scrie mai multe intr-o serie viitoare.
Pe Curand!

sâmbătă, 5 noiembrie 2011

O stranie catastrofa aviatica invaluita in mister


Un caz misterios a fost inregistrat nu demult in localitatea Lucanes, unde s-a prabusit un avion de pasageri. Atunci, din cauza conditiilor meteorilogice nefavorabile, un avion al companiei EAL, avand la bord aproape o suta de pasageri, s-a prabusit in apropierea localitatii Lucanes. Cel putin aceasta este varianta oficiala.
Un singur aspect nu a fost clarificat de comunicatul oficial din ziua catastrofei. Imediat dupa accident, nu s-a spus nimic despre vreun supravietuitor. Abia dupa cateva zile, la insistentele rudelor, s-a precizat ca “nu exista supravietuitori”. Bineinteles ca ziaristii au aflat imediat de ce nu s-a amintit nimic despre persoanele aflate la bord. Trupele special care s-au deplasat la locul accidentului au constatat, cu uimire, ca avionul era aproape intreg si ca, in afara bagajelor si a hainelor pasagerilor, in interior nu se gasea nici un cadavru.
Chiar si motivul ce provocase prabusirea este incert. Pe avion se putea vedea urma unei lovituri in partea laterala din spate, ca si cum ar fi zburat… inapoi. Primii care au inceput sa lanseze ipoteze au fost localnicii, care si-au amintit legendele despre vulcanul Lucanes, la baza caruia a cazut avionul. Conform traditiei locale, in craterul vulcanului se adapostesc sufletele mortilor care, purificati de focul din adancuri, reapar pe pamant cu un alt chip. Localnicii povestesc cum ca, in unele nopti, au loc stranii descarcari luminoase deasupra craterului ca niste lumini ce palpaie intermitent.
Fenomenele luminoase nu au mai fost vazute cativa ani, pana in ziua accidentului aviatic. De atunci, spun localnicii, aproape in fiecare noapte apar luminile, se aud si sunete stranii, care aduc cu o muzica din alta lume. Cativa temerari care au escaladat noaptea vulcanul au afirmat ca au vazut umbre refugiindu-se in crater la vederea lor. In urma cu putin timp, un localnic a relatat ca a zarit pe poteca ingusta doua personaje stranii: un barbat si o femeie urcand panta in tacere, imbracati in uniforme albastre.”Aveau chipurile tepene de parca ar fi fost de ceara, iar miscarile parca ar fi fost ale unor roboti.” Atunci cand carciumarul caruia i-a povestit intamplarea i-a aratat pe prima pagina a cotidianului EL Diario fotografiile celor disparuti in catastrofa aeriana, omul a sarit in sus aratand cu degetul spre doua fotografii: “Ei sunt…”. Era vorba despre unul din piloti si de o stewardesa.
In urmatoarele zile, mai multi localnici si chiar cativa turisti care au ajuns in zona au declarat ca au intalnit, fie in padurea de la baza vulcanului, fie pe potecile din preajma, personaje care seamana leit cu persoanele disparute din avionul prabusit. Toti aveau aceleasi chipuri imobile si se miscau ca niste jucarii mecanice. S-au emis mai multe ipoteze printre care si aceea ca in interiorul vulcanului ar fi o baza extraterestra, iar pasagerii avionului au fost rapiti de acestia. Este doar o ipoteza printre multe altele care invaluie in mister prabusirea aviatica din Lucanes.
Pe Curand!

luni, 31 octombrie 2011

Misterul fantomelor de la manastire


Prima aparitie moderna a calugarilor din Beaulieu dateaza din anul 1930. In acea seara, un cuplu de indragostiti se adapostesc in imprejurimile manastirii. Se aseaza pe iarba, cand deodata se simt tot mai departe unul de altul, trasi in spate de o forta stranie invizibila. Dupa cateva minute, tanarul este la cativa metri de iubita sa. Fata striga dupa ajutor, tipa de spaima, insa ii este imposibil sa faca ceva pentru a indeparta acele forte pe care le considera malefice. De fapt, este vorba de fantomele calugarilor care au populat candva manastirea, mirati probabil de gesturile indraznete petrecute intr-un loc sfant. Lucru pe care cei doi il vor intelege mai tarziu.
In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, un regiment britanic se opreste si isi aseaza tabara langa capela manastirii Beaulieu. “Capela fusese fondata in anul 1204 si in anul 1538 Henric al XVIII-lea decide inchiderea manastirii. Din anul 1930, toti locuitorii tinutului stiu ca de fapt calugarii nu au plecat niciodata de acolo. Si asta o stiu din generatie in generatie, de patru secole. Au aparut povestioare cu fantome, spuse nepotilor, istorii care vor traversa secole, imbogatite de fiecare povestitor.
Dar sa revenim la anul 1943. O unitate antiaeriana, trimisa cu o misiune speciala, se aseaza langa manastire. In timpul noptii, ofiterii se aduna ca sa stabileasca un plan pentru zilele urmatoare. Stau intr-un cort si discuta foarte aprins. In acest timp, un suflu agita intreaga tabara. Atmosfera era deosebit de calma, in acea noapte de vara. Militarii se gandesc imediat la o fantoma. Parasesc corturile, privesc speriati in toate colturile, vad frunzele arborilor zburand, crengile miscandu-se, dar ei nu percep nicio adiere de vant in fata… Se intreaba ce-i acest mister, vad imediat un grup de calugari cu care incearca sa intre in legatura, dar nimeni nu le raspunde. Un calugar se indreapta spre grupul de militari, traverseaza grupul, fara sa atinga pe cineva. Fara indoiala este o naluca.
Dar militarii nu cred in fantome. Un miracol, atunci? Un calugar ce pare a fi mai degraba superiorul celorlalti se apropie de grupul de ofiteri si-i anunta ca-n regiune va avea loc un atac aerian. Patruzeci si opt de ore mai tarziu, avioane inamice survoleaza abatia Beaulieu.”
In anul 1965, actrita engleza Margaret Rutherford a vazut odata un calugar odihnindu-se printre ruine, impreuna cu un membru al manastirii. Datorita aparitiilor frecvente, manastirea a fost cercetata de mai multi specialisti si pasionati. Cu toate acestea, aparitiile misterioase au ramas inca neexplicate.
Pe Curand!

vineri, 28 octombrie 2011

Visul premonitoriu


John W. Dunne, de profesie inginer aeronautic, a fost proiectantul primului avion militar englez. Cu toate acestea, el si-a castigat notorietatea intr-un cu totul alt domeniu, cel al parapsihologiei, prin publicarea in 1927 a unei carti care a facut multa valva, An Experiment with Time.
La un moment dat, Dunne si-a dat seama ca visele sale, foarte complexe, prevestesc evenimente ulterioare cu mult timp inainte de a se produce. A capatat obiceiul ca, in timpul somnului, sa pastreze la indemana o hartie si un creion pentru a-si nota, imediat dupa trezire, trairile onirice. Cartea citata contine cele mai reprezentative dintre visele sale precognitive, din care voi reda in continuare pe cel din primavara anului 1902. “Dunne se afla intr-o localitate rurala izolata, in care posta si ziarele ajungeau cu mare intarziere. Aici el a avut unul din visele cele mai vii, dar si mai neplacute, un adevarat cosmar. In vis, ii aparea o insula aflata in pericol iminent de a fi distrusa de eruptia unui vulcan. “Atunci cand am vazut emanatiile din pamant – nota Dunne – am murmurat infricosat: E insula! Dumnezeule, totul va sari in aer! (…) Deodata, am fost cuprins de dorinta nebuneasca de a-i salva pe cei patru mii (stiam numarul!) de locuitori nestiutori.” Dunne, cel din vis, incearca sa determine autoritatile franceze de pe o insula invecinata sa trimita nave pentru evacuarea celor de pe insula amenintata.
Atunci cand, dupa mai multe saptamani, ziarele au ajuns, in sfarsit, in mica localitate in care se afla inginerul, primul titlu care i-a sarit in ochi a fost: “Dezastru in Martinica – oras distrus in intregime. O avalansa de flacari – pierderea probabila a peste 40 000 de vieti.”Pe data de 8 mai 1902, la circa doua saptamani dupa ce Dunne avusese respectivul vis, vulcanul Mont Pelee din insula Martinica – situata in apropiere de insula St. Lucia (sub conducere franceza) – erupsese, producand mari pierderi de vieti omenesti si pagube materiale. Ceva mai tarziu, s-a constatat ca visul lui Dunne fusese ceva mai precis decat informatia din ziar, caci numarul victimelor fusese de 4000 si nu de 40 000.”
Despre alte vise interesante ale lui Dunne si despre fenomenul in sine voi vorbi in viitor in cadrul seriei despre Premonitie.
Pe Curand!

marți, 25 octombrie 2011

Salvarea fantomelor


Pe data de 6 noiembrie 1860, la Londra, ziarul Times a publicat aceasta marturie stranie a unui corespondent din Bahamas:
“Un vas francez mare, care naviga de la Hamburg la Havana, a fost gasit, de catre una din navele de coasta, plutind in deriva, fara echipaj… Incarcatura, compusa din vinuri, fructe, matasuri, etc., era intacta. Actele capitanului erau in siguranta, la locul stabilt. Singurele fiinte vii de la bord erau niste animale, o pisica, cateva gaini si mai multi canari, toate pe jumatate moarte de foame. Vasul, care trebuia sa fi fost parasit doar de cateva ore, continea mai multe pachete cu diferite bunuri pe adresa diferitilor comercianti din Havana. Nava era foarte mare, construita recent, in perfecta stare de functionare si se numea Rosalie. Nu a mai fost gasit niciunul dintre membrii echipajului si niciunul dintre pasageri.”
Cercetari in dosarele firmei de asigurari Lloyd’s din Londra au revelat fapte care pareau, la inceput, confuze: arhivele descriu vasul Rosalie care mergea de la Hamburg la Havana, strabatand canalul Bahamas, pe 3 august. Cei de la bordul navei au fost prinsi de o furtuna, iar in ziua de 17 august a aceluiasi an (1860), vasul Rosalie intra in Nassau, salvat de alte vapoare. Nava a fost gasita in zona Triunghiului Bermudelor.
“Totusi, pe Rosalie, in 6 noiembrie, animalele de la bord, chiar daca erau foarte flamande, inca mai traiau! De ce capitanul nu a luat cu el actele vaporului cand a plecat? De ce vestea sosirii pasagerilor salvati pe data de 17 august nu a fost o veste importanta in Nassau, caci nu se mai stia nimic?” Care au fost “circumstantele curioase” la care fac aluzie dosarele firmei de asigurari, cand se mentioneaza salvarea vasului Rosalie?
Aceste intrebari au ramas inca fara raspuns.
Pe Curand!

luni, 26 septembrie 2011

Orasul cu dracul din namol


La vest de Birmingham, exista un orasel care se numeste Dytram si care are aproximativ 5000 de locuitori. Inainte de a intra in breasla paranormalului, orasul era faimos pentru namolul sau terapeutic. Acum insa este cunoscut pentru altceva.
Primul semn de stranietate a fost dat in luna iunie 1991, cand a fost descoperit un nou zacamant de namol. Mai intunecate si mai urat mirositoare, noile namoluri au atras de trei ori mai multi bolnavi. Medicii ajunsesera la concluzia ca sunt teribil de eficiente prin concentratia mare de sulf. La o saptamana dupa avantul primului bolnav in namol, a aparut groaza – toti cei care facusera baie in materia neagra au avut crize de nebunie, anuntand cu grai nepamantesc sfarsitul lumii si inregimentarea in escadroanele diavolului, alaturi de alte simptome specifice sindromului de posedare.
Prima oara s-a crezut ca totul nu este decat o pala de istericale data de ceturile muntilor Grampiani. Mai apoi s-a concluzionat ca toti cei 14 decedati in conditii groaznice sufereau de aceeasi boala misterioasa.
Alti 4 oameni s-au tratat cu namolul cel mult prea negru si au murit din aceleasi cauze stranii. Era clar ca un rol important il juca noroiul misterios. Sub ochii medicilor si ai psihologilor, un voluntar s-a cufundat in namol si s-a lasat pus sub observatie. “Femeia, pentru ca de o femeie a fost vorba, se numea Elise Hutt, 28 de ani, si era manechin la o casa de moda din Edinburgh. A crezut ca totul nu va face decat sa ii sporeasca faima.” Era gata sa semneze un contract cu o revista. Prima poza a facut-o pentru un ziar local, dupa care a venit sfarsitul, cu aceleasi acorduri finale ca si predecesorii ei intru namol, Elise a murit in conditii ciudate.
Oamenii erau convinsi ca dracul pornise sa cucereasca lumea prin noroi. “Nici chip de om n-a mai ramas in orasel. Doar concluzia unui grup de cercetatori a cazut, implacabila, peste zece zile: “un soi se substante malefice tin omogen un namol acid si negru. Ceva forfotitor, urat mirositor si alunecos intra prin piele si aduce moartea atacand sistemul periferic si cel nervos. Nu e un microb sau un virus.”
Totusi, mortile teribile puteau fi cauzate de o noua vietate, nedescoperita inca de cercetatori, care are un sistem de aparare straniu. Poate o fiinta ciudata care traieste in acel mediu intunecat si care odata intrata in piele ataca sistemul nervos. Nu exista inca un raspuns clar cu privire la acest caz interesant, relatat si de T. Tandin in cartea sa Paranormalul in criminalistica – vol. II si cercetat de specialisti si pasionati. Poate in viitor vor exista mai multe raspunsuri.
Pe Curand!

sâmbătă, 24 septembrie 2011

Doua cazuri fascinante de pe mare


Cercetatorul Fenomenului OZN, Antonio Ribera, relateaza in cartea sa Cele 12 triunghiuri ale mortii, doua cazuri foarte interesante de pe mare.
Primul se intampla pe 29 decembrie 1973, in apropiere de insulele Columbretes, vizavi de coasta Castellon, unde s-a intalnit in dimineata aceea vasul commercial Madatlantic, de nationalitate necunoscuta.
Nu era absolut nimeni la bord.
A fost gasit de vasul Urmaya, care era in tranzit de la Bilbao la Mallorca. “Dupa cum parea la prima vedere, Madatlantic a suferit un incendiu si a fost parasit de echipaj. Vasul a fost dus chiar in acea seara la Castellon de doua remorchere. S-a presupus ca echipajul s-a folosit de barcile de salvare, desi marinarii nu au fost gasiti niciodata, cu toate ca accidentul s-a produs relativ aproape de coasta spaniola, intr-o zona intens circulata, unde parea practic imposibil sa te pierzi.”
Cel de al doilea caz straniu apare in stirea urmatoare (reprodusa de Hoja del mar, in numarul 123 din 1975) si se refera nu la disparitia unui echipaj, ci a unui intreg vas:
“Arrecife de Lanzarote – De doua luni si jumatate nu se stie nimic de soarta cargoului spaniol Maribel Rivas, condus de capitanul Marinei Comerciale Pablo Garcia, de patruzeci si sase ani, originar din Arrecife, invecinata cu Las Palmas din Gran Canaria. Vasul a ridicat ancora din portul Catellon de la Plana pe 22 august, indreptandu-se spre portul libian Bengasi. Transporta materiale de constructii. Pana in clipa de fata nu s-a primit nici un mesaj despre vasul care masoara cincizeci de metri lungime si are noua oameni la bord, toti spanioli.
In mod normal, traversarea de la Castellon in Libia se face in sapte sau zece zile. Cercetarile efectuate pana in acest moment de agentia maritima, proprietara lui Maribel Rivas, pentru a-l gasi, nu au dat nici un rezultat.
Sotia capitanului Garcia, Carmen Eugenio Caballero, care are noua copii si este originara tot din Arrecife a comunicat acest caz ziarului La Provincia, din Las Palmas, in speranta ca va primi vreo veste despre situatia sotului sau, ai carui tata si bunic fusesera asemenea capitani in Marina Comerciala.”
Trebuie remarcat faptul ca ruta lui Maribel Rivas il ducea prin aceleasi zone unde se inregistrasera numeroase incidente anormale: punctul unde a aparut abandonat Madatlantic si vestul Mediteranei, in largul golfului Tolon din Franta, unde s-au produs ciudate accidente cu submarine, pe care le voi prezenta in viitor.
Pe Curand!

duminică, 11 septembrie 2011

Fascinanta enigma din Atlantic


In interesanta sa carte Dincolo de imposibil, Richard Lazarus relata un caz foarte straniu.
In ziua de 28 octombrie 1902, in primele ore ale diminetii, nava comerciala maritima Fort Salisbury se indrepta spre nord prin Golful Guineei, in Atlanticul de Sud. Marea era calma si cerul era senin, astfel ca marinarului insarcinat cu veghea nu i-a fost greu sa distinga doua lumini rosii care au aparut din apa la cateva sute de metrii in fata, spre tribordul navei. Concentrandu-si privirea asupa luminilor cu ajutorul binoclului, marinarul a observant ca acestea echipau un obiect urias si intunecat care, desi in mod evident era o nava maritima, nu apartinea nici unui tip vazut de el pana atunci. Incepand sa se ingrijoreze in legatura cu o posibila coliziune, l-a alertat pe timonier si l-a chemat pe secundul vasului, un anume A. H. Raymer, care s-a grabit sa urce pe punte pentru a vedea el insusi misteriosul obiect. Cert este ca secundul n-a dispus decat de cateva clipe in care sa priveasca obiectul, inainte ca acesta sa se scufunde. Totusi, i-au fost de ajuns pentru a confirma observatia marinarului de veghe.
Scriind mai tarziua in jurnalul de bord, Raymer a descries evenimentul ca fiind putin inspaimantator: “…in intuneric nu puteam vedea prea multe detalii, dar avea o lungime intre 500 si 600 de picioare si doua lumini, cate una la fiecare capat. Un gen de mecanism – sau, poate, niste aripioare – produceau o agitare a apei. In timp ce se scufunda lent sub valuri, disparand din vedere, am putut observa ca laturile ii erau ruginite.”
Vorbind ulterior despre experienta traita, Raymer a luat in condiserare posibilitatea ca ceea ce vazusera sa fi fost carena unei nave parasite, dar a respins categoric aceasta posibilitate. Era un marinar cu experieta si nu putea face o asemenea confuzie si oricum, nici o nava nu se pierduse in vremea aceea in largul apei de acolo.
Posibila indentificare eronata a unui animal marin era o perspectiva si mai putin probabila. Desi toti martorii de la bordul navei Fort Salisbury remarcasera, fiecare in mod independent, ca suprafata obiectului parea mai degraba ruginita decat neteda, sansele ca ei sa fi vazut o specie uriasa de peste erau mai mici decat zero, deoarece aparitia trebuie sa fi depasit cu mult dimensiunile celei mai mari fapturi subacvatice cunoscute – balena albastra. Mai mult, asa cum a comentat o sursa de la Amiralitate, “pestii nu obisnuiesc sa fie echipati cu lumini”.
Asadar trebuie sa fi fost un mecanism si tinand seama de comportarea sa, era evident o nava submersibila de un tip oarecare. Singura poblema cu care nu se impaca aceasta teorie era faptul ca in anul 1902 nici o natiune de pe pamant nu poseda tehnologia necesara crearii unui submarin de asemenea dimensiuni. In anul 1888, primul submarin naval complet operational fusese lansat de catre francezi, fiind dotat cu o singura elice si un motor electric si cantarea numai 30 de tone. Doi ani mai tarziu, germanii care erau adevarati maestrii ai inceputului tehnologiei submersibilelor, au lansat o nava de 200 de tone, care totusi nu a fost introdusa in fabricatie completa decat in 1905. Marina militara engleza care a lansat prima sa nava subacvatica in acelasi an cu incidentul din largul Golfului Guineei, era cu mult in urma germanilor din punct de vedere al realizarii tehnice. Astfel incat, cele vazute si neexplicate la acea vreme, raman si astazi o enigma.
Exista o civilizatie subacvatica mult mai evoluata din punct de vedere tehnilogic decat cea de pe uscat? Posibila existenta a unor civilizatii subacvatice a constituit un subiect care a fascinat omul inca din cele mai vechi timpuri. Ar putea fi aceasta explicatia aparitiilor unor creaturi fantastice in largul marii, monstrii marini vazuti de marinari de-a lungul timpului. Totusi, ceea ce a fost zarit in 1902, ar putea fi un obiect subacvatic neidentificat. Exista multe marturii credibile ale unor nave stranii care vin din inaltul cerului si intra apa. Voi dedica in viitor un serial si despre acest subiect fascinant, care a ramas inca neexplicat.
Pe Curand!

joi, 1 septembrie 2011

Aparitiile fantomatice de la Calgarth Hall


In secolul 16, Myles Phillipson detine terenuri intinse in apropierea localitatii Windermere, in sud-estul Angliei. Barbatul, voia cu tot dinadinsul sa puna mana si pe terenurile invecinate. Isi pusese deja ochii pe ferma sotilor Kraster si Dorothy Cook, considerand-o locul potrivit pentru inaltarea unei resedinte impunatoare. Totusi, aceasta ferma era singura avere a familiei Cook si chiar daca Phillipson le propusese o oferta avantajoasa, acestia refuzara ferm targul. Cu toate acestea, Phillipson nu s-a lasat si punandu-si in aplicare planul perfid, se hotarase sa ii invite pe cei doi la cina in Ajunul Craciunului. Sotii Cook au acceptat cu mare placere si au avut parte de un festin imbelsugat, iar spre marea lor bucurie, gazda le-a facut cadou un platou de aur.
A doua zi dimineata, cei doi soti au fost arestati. Timp de o saptamana, Kraster si Dorothy au fost inchisi in celule separate, fiind confuzi de situatia creata. Abia in ziua judecatii li s-a adus la cunostinta ca fusesera acuzati de furtul unui platou de aur, ce-i apartinea lui Myles Phillipson. Totul era o inscenare. Procesul fusese prezidat de insusi Phillipson. Sotii Cook au fost condamnati la moarte. Dupa pronuntarea verdictului, Dorothy Cook l-a blestemati pe judecatorul fara mila: “Pregatitiva pentru zile mai negre. Va veni vremea cand nu veti mai avea pamanturi si avutii. Iar de noi nu veti scapa niciodata.”
Insa Phillipson nu a luat in seama vorbele femeii, asa ca, a doua zi, sotii au fost spanzurati.
Dupa cateva zile, Phillipson avea sa intre in posesia terenurilor sotilor Cook si in scurt timp, el incepu lucrarile de constructie ale noii sale resedinte. Aceasta avea sa fie numita Calgarth Hall. Dupa terminarea lucrarilor, Myles a organizat un dineu impresionant pentru inaugurarea constructiei. Invitase o seama de rude si prieteni din elita societatii. Pe cand se aflau cu totii la masa, un tipat infiorator le-a curmat distractia. Barbatii isi apucara spadele si o luara imediat in directia de unde se auzise strigatul.
Sotia lui Phillipson statea incremenita in capatul scarilor, privind stupefiata doua cranii care topaiau pe balustrada, arborand un ranjet batjocoritor. Gazda a apucat craniile si le-a aruncat in curte, dupa care a jurat razbunare celui care a indraznit sa il intimideze cu asemenea farse dezgustatoare.
Dar amenintarile lui Phillipson au fost percepute ca pe o insulta si multi dintre invitati s-au retras in camerele lor. In zorii zilei, s-au auzit alte tipete. Craniile aparusera din nou. In zilele urmatoare, Phillipson a facut tot posibilul pentru a scapa definitiv de aceste aratari ingrozitoare, dar craniile au revenit cu indaratnicie, chiar si dupa ce le-a ingropat.
Craciunul se sfarsise intr-o atmosfera mohorata. Incepusera sa se raspandeasca niste zvonuri rauvoitoare, ceea ce s-a repercutat nefavorabil asupra afacerilor lui Phillipson si a cauzat scaderea veniturilor lui. Cel care fusese candva un influent aristocrat, a devenit un oropsit al sortii. Cand a murit, era o epava. In resedinta sa impresionanta au continuat sa rasune inca multa vreme hohotele demonice ale craniilor.
Ramasitele pamantesti ale lui Kraster si Dorothy apareau cu obstinatie la fiecare Craciun si in ziua comemorarii mortii lor, tulburand linistea celor care mostenisera resedinta.
Aratarile au disparut doar atunci cand proprietarii au risipit intreaga avere, neputand face fata cheltuielilor mari ale intretinerii unei asemenea case, astfel ca resedinta a fost scoasa la vanzare.
Cazul a intrigat si fascinate pasionatii si cercetatorii fenomenelor paranormale din toata lumea. A fost relatat in mai multe carti interesante, a fost studiat, dar a ramas neexplicat.
Pe curand!

luni, 22 august 2011

Protestul de dincolo de moarte


Devenita o foarte cunoscuta si interesanta poveste legata de fantome, cunoscuta de cercetatori si pasionati drept “Mormantul hotului”, intamplarea lui John Davies a ramas neexplicata pana in ziua de azi.
In 1819, in Montgomery, John Davies a fost acuzat si condamnat la spanzuratoare de un tribunal galez pentru ca ar fi atacat si pradat doi calatori in drumul lor spre oras. Davies a protestat tot timpul spunand ca, dimpotriva, cei doi au incercat sa ii fure banii, apoi l-au dus in oras acuzandu-l de furt. Pentru ca erau doi, marturia lor a influentat decizia tribunalului, cu toate ca nu se bucurau de o buna reputatie in tinut.
Urcand pe esafod, a inceput o furtuna cumplita, iar Davies a mai protesat pentru ultima oara, spunand: “Sunt nevinovat si mor rugandu-ma la Dumnezeu sa-mi probeze intr-un fel nevinovatia, si de aceea, pe mormantul meu nu va creste niciodata iarba!”
Calaul a actionat rapid, curmand fraza tanarului englez. Acesta a fost ingropat in micul cimitir din Montgomery. Foarte curand, s-a observant ca mormantul lui se deosebea de celalalte, pentru ca, intradevar nu era acoperit de vegetatie.
Vestea s-a raspandit imediat in tinut si in scurt timp la mormantul sau a inceput un adevarat pelerinaj. Mormantul lui a fost acoperit apoi de gazon. In scurt timp acesta s-a ingalbenit si s-a uscat. S-a adus pamant ingrasat, din gradinile oamenilor, pe care s-a semanat din nou gazon. Totul era, insa, in zadar. Pamantul devenea sterp. Nici cea mai mica buruiana nu crestea pe el.
Cei doi conspiratori, care au planuit atacul lui Davies, au murit in conditii suspecte.
Catre sfarsitul secolului 19, la mai bine de treizeci de ani de la moartea lui Davies, pentru a se permite largirea unui drum si construirea altuia, tot cimitirul a fost mutat si refacut. Mai mult decat atat, pentru a se egala nivelul, a fost adus pamant nou intr-un strat de 60 de centimetri. Aleile au fost din nou facute si datorita ingrijitorilor cimitirului, care au semanat iarba, in cateva saptamani intreaga zona a fost acoperita de o noua vegetatie. Cu o singura exceptie. Mormantul lui John Davies a ramas in continuare un petic de pamant negru pe care nu crestea nimic…
Pe Curand!

vineri, 19 august 2011

Doua cazuri stranii de dedublare astrala


In vara anului 1942, mai multi piloti ai Fortelor Aeriene Regale din Marea Britanie, decolau zilnic pentru a apara Malta. La un moment dat, un tanar ofiter, a fost atacat de mai multe avioane germane, aparatul sau de zbor fiind grav avariat. “Eram sigur ca voi muri – avea sa povesteasca ulterior – si ma resemnasem. Deodata, s-a intamplat ceva iesit din comun. Eram in afara avionului, privind la propriul meu trup care inca se mai afla in avion. Eram legat de el printr-un cordon argintiu perfect vizibil. Am simtit brusc o atractie puternica, o nevoie imperioasa sa intru inapoi in trupul meu din carlinga. M-am trezit din nou in propriul corp fizic, privind speriat in jur. Inamicii disparusera. Am constatat ca am control asupra avionului meu, desi era grav avariat, iar, peste cateva minute, am executat cu succes o aterizare fortata.” Povestea este fara indoiala, unica si fascinanta, insa multi oameni, victime ale unor accidente sau ale altor intamplari nefericite au trait astfel de experiente misterioase.
Un alt caz, la fel de ciudat, este cel a lui Mary Smith. Intr-o seara, aceasta s-a dus la culcare mai devreme, intru cat avusese o zi grea la ferma. Adormise de doua ore, cand, deodata, s-a trezit tresarind. Sotul ei statea in picioare la capatul patului, iar fata si imbracamintea lui erau pline de sange. L-a intrebat ce se intamplase. El i-a raspuns ca avusese un accident, dar sa nu isi faca nici o grija. Doamna Smith a sarit atunci din pat, aprinzand lumina, dar naluca disparuse. Parandu-i-se ca intregul eveniment a fost doar un vis, se duse sa stinga lumina, privind spre ceas. Era ora 10:30 seara. La miezul noptii se trezi din nou. Cineva urca scarile. Era sotul ei. Intra si se aseza in picioare la capatul patului – avand fata si imbracamintea pline de sange. Ii spuse aceleasi cuvinte pe care i le adresase in vis.
Scena era identica. Robert fusese atacat de doi frati de la o ferma invecinata, care ii purtau de multa vreme dusmanie. Atacul avusese loc exact la ora 10:30 seara.
T. Tandin incheie aceasta intamplare, punand in evidenta o serie de intrebari: “Intamplarea este considerata “halucinatie”. Nu exista, insa, o explicatie. A visat doamna Smith? Daca da, atunci cum a putut sa viseze cu exactitate evenimentele viitoare? A reusit Robert Smith ca, in timpul luptei cu atacatorii, sa se proiecteze in spatiu ca sa ii apara sotiei sale?”
Despre proiectia astrala si cum se manifesta ea, cu exemple concrete si cazuri foarte interesante, voi vorbi intr-o serie viitoare.
Desi este asemanator cu primul caz, de aceasta data proiectia a avut loc in visul unei alte persoane. Este posibil ca sotii Smith sa fi avut o legatura atat de puternica incat in momentul in care unul ar fi avut o problema, celalalt sa simta acest lucru? Aceste legaturi sunt specifice si gemenilor, mai exact cazurilor de coincidente stranii care implica gemeni care nu s-au mai vazut de multi ani, cazuri despre care voi vorbi in viitor, in cadrul seriei despre sincronicitate.
Pe curand!

marți, 16 august 2011

Fantoma Teresitei Basa


Misterioasa poveste incepe la 21 februarie 1977, cand corpul Teresitei Basa a fost gasit in apartamentul ei din Chicago. Femeia de 48 de ani era lungita pe podea, injunghiata si partial arsa. Venise in Statele Unite din Filipine pentru a duce o viata mai buna. Aici lucrase ca terapeut la sectia de cardiologie din Edgewater; in rest politia nu avea nici un indiciu cu privire la modul cum s-ar putea rezolva aceasta crima. Initial, s-a presupus ca fusese ucisa de prietenul ei. Totusi, solutia reala a cazului a fost data de fantoma Teresitei.
In acelasi spital cu ea lucrau doctorul Jose Chua si sotia acestuia, care fusesera prieteni foarte apropiati cu Teresita. Intr-o seara, in timp ce se intorceau impreuna din Skokie, doamna Chua a cazut pe neasteptate intr-un soi de transa ciudata. “Acasa, a inceput sa se plimbe prin hol, a intrat in dormitor si s-a lungit la podea. Apoi, o voce bizara, vorbind in tagalog (un dialect filipinez), a spus: “Sunt Teresita Basa”. Dupa ce vocea a acuzat un infirmier din spital ca fiind responsabil pentru crima, doamna Chua a incetat sa mai vorbeasca.
Dar, in zilele urmatoare, a continuat, declarand cu vocea femeii ucise ca infirmierul, un tanar negru, pe nume Allen Showery, i-a furat bijuteriile si ca inelul cu perla este purtat acum de viitoarea lui sotie. Doctorul Chua, inspaimantat de ceea ce sustinea sotia sa aflata in stare de transa, a alertat politia locala.”
Doi detectivi cunoscuti, Joseph Stachula si Lee Epplen, i-au ascultat ciudata relatare, aratandu-se sceptici, insa, in lipsa altor indicii, au hotarat sa tina seama de acestea. Astfel, politia din Evanston a cautat apartamentul lui Showery, unde a gasit bijuteriile Teresitei, impreuna cu inelul aflat acum in posesia viitoarei sotii a acestuia. “Confruntat cu probele, Showery a recunoscut crima, pentru care a fost condamnat la inchisoare pe viata. Cazul a fost inchis oficial in luna august a aceluiasi an, dupa ce fusese rezolvat aparent de stafia Teresitei.”
Interesantul caz a fost relatat si de T. Tandin in cartea lui Paranormalul in criminalistica – vol. II, fiind si una dintre cele mai cunoscute crime rezolvate cu ajutorul stafiilor razbunatoare ale victimelor, ramanand pana in ziua de azi fara o alta explicatie.
Pe Curand!

duminică, 14 august 2011

Craniul imposibil


In muzeul R. P. Gustavo LePaige, exista o colectie incredibila de cranii misterioase. Gratie unei activitati de cercetare pe perioada mai multor ani a mormintelor, efectuata de pastorul Gustavo LePaige, muzeul inaugurat de el este o uriasa oaza de descoperiri, continand si relicve omenesti.
Despre acest muzeu straniu a scris si Erich von Daniken si alti cercetatori ai paleoastronauticii, subiect de care ma voi ocupa intr-o serie viitoare.
Hartwig Hausdorf, cercetator pasionat al posibilelor contacte ale oamenilor cu extraterestrii inca din cele mai vechi timpuri, a scris in interesanta sa carte Experimentul Pamant, despre unul dintre multele cranii ale muzeului. “Intre miile de cranii expuse in depozitul muzeului din San Pedro, un exemplar mi-a atras atentia in mod deosebit. El nu era deformat, tocmai acest lucru m-a facut sa devin curios. Normal, craniul omenesc este constituit din mai multe placi care isi incheie dezvoltarea la sfarsitul pubertatii. Acest lucru are un inteles. Craniul omului trebuie sa fie la nastere maleabil, ca sa poata trece prin canalul pelvian destul de ingust. Din acest motiv fiecare segment osos are un anume grad de elasticitate si se poate deplasa in raport cu celalale.
Aceasta adaptare naturala a fiintelor vertebrate nu provoaca traumatisme ale cutiei craniene si nu este responsabila in unele intarzieri ale facultatilor mintale. Se poate distinge clar o retea de linii care strabate fiecare din partile calotei craniene.
In cazul craniului din colectia muzeului arheologic R. P. Gustavo LePaige se cauta degeaba aceste linii caracteristice. Pe suprafata acestuia nu se observa nici o sutura, prin contrast fata de craniile care sunt asezate la stanga si al dreapta lui, normale din acest punct de vedere.
Inafara de maxilar care se poate misca, intregul craniu este facut dintr-o singura bucata – lucru care este din punct de vedere anatomic imposibil. Misteriosul posesor al capului enigmatic nu a atins in mod normal varsta de adult. Craniul a fost, in timpul nasterii, presat ca un ou care s-a spart.
Ce ar putea sa ne povesteasca despre trecutul fantastic acest martor mut? Despre experientele nenumarate, infioratoare, efectuate de zeii astronauti care au venit din univers. Se pare ca pastorul belgian a dus cu el in mormant niste mistere sinistre.”
Poate cu timpul vom afla raspunsul ascuns de cortina de fum a ignorantei.
Pe Curand!

marți, 9 august 2011

Lumini stranii pe cerul Londrei


In anul 1814, la Londra au putut fi observate niste luminii stranii pe cer, timp de cateva secunde. Cazul a fost clasat de catre autorii publicatiei Annals of Philosophy, care au pus totul pe seama unui meteorit care intrase in atmosfera Pamantului, lucru cel putin improbabil avand in vedere particularitatile foarte interesante ale fenomenului. Unul dintre martorii oculari, John Wallis, citat de catre autorii publicatiei respective, declara:
“(…) Cu cateva minute inainte de ora 23 ma plimbam pe un camp din satul Peckham. (…) Noaptea era neagra, intunecoasa, dar la joasa inaltime atmosfera era calma, nu se simtea nicio adiere de vant. Brusc, deasupra mea a aparut o lumina foarte puternica. Imi amintesc bine ca am facut cativa pasi inapoi si m-am oprit cu fata la obiectul luminos; ma temeam ca lumina aceea ar putea sa constituie un pericol pentru mine, asa ca am fugit cativa metri mai incolo. Apoi m-am intors sa o privesc din nou… Nu mi-am dat seama care ar putea fi cauza ei, caci stralucea intr-un mod atat de straniu si diferit de orice foc pe care il vazusem pana atunci. Nu era o lumina violenta, ci mai curand blanda si pala, care a durat cateva secunde. Nu am putut percepe nici un sunet, cu atat mai mult cu cat eu ma asteptam la o explozie.
Stralucirea era atat de puternica, incat se asemana cu lumina zilei: toate obiectele din jur devenisera perfect vizibile… M-am intalnit apoi cu alti vecini. Nici unul dintre ei nu banuia care ar putea fi cauza acelui fenomen bizar, de altfel doar noua dintre ei vazusera doar o lumina si nimic altceva.”
Un caz foarte interesant si extrem de ciudat, care prezinta unele asemanari cu niste cazuri clasice de intalniri de gradul I, la care nu s-a gasit o explicatie clara nici pana acum si poate va mai dura multa vreme pana va fi pe deplin elucidat misterul.
Pe Curand!

duminică, 24 iulie 2011

Folclorul urban - I


Folclorul urban este continuarea folclorului clasic sau rural. In cartea sa Vrajitoarea familiei si alte legende ale oraselor lumii de azi, Constantin Eretescu preciza ca “Societatile contemporane, asemenea celor traditionale, sunt creatoare si purtatoare de folclor.” Cu alte cuvinte, umanitatea a evoluat tehnologic, iar majoritatea oamenilor s-au mutat in orase, ducand cu ei folclorul.
“Legendele au supravietuit. Doar ca povestile si-au schimbat aspectul: au disparut personajele fabuloase si conflictele care motivau actiunile eroilor, naratiunile nu mai au complexitatea si nici amplitudinea vechilor basme. Mai mult, povestiri noi apar mereu atat in societatile cu tehnologie avansata, cat si in tarile mai putin dezvoltate. Cele ai multe pornesc de la intamplari reale sau doar imaginate, intotdeauna plauzibile, reflectand anxietatile si nevoile omului modern in fata unor primejdii cu care adesea nici nu stie cum sa se confrunte. Povestirile dau deopotriva glas prejudecatilor unora despre alte culturi, grupuri entice sau sociale.
Contemporanii nostrii prefera sa numeasca istoriile pe care si le spun “legende urbane”, legende contemporane” sau “legende moderne”.”
Li se spun “legende” pentru ca oamenii socotesc ca spre deosebire de povestile traditionale, legendele relateaza fapte petrecute in realitate. “Legendele istorice sau cele despre vietile sfintilor au impus aceasta convingere – fiind adevarate, ele trebuie crezute.” Actiunea povestirilor noi se intampla intr-un timp istoric apropiat de cel al relatarii, iar evenimentele descrise se desfasoara intr-un loc determinat, i se intampla unei presoane identificabile. “Eroul este, de obicei, un om de rand ajuns in imprejurari de care nu este raspunzator, intr-o situatie iesita din comun; dar se cunosc si naratiuni in care apar personaje celebre, stafii sau fiinte supranaturale. Legendele sunt texte scurte, avand cel mai adesea un singur episod. In sfarsit, de ce “urbane”? Pentru ca istoriile sunt produsele folclorice ale lumii moderne, o lume educata, care traieste in orase sau in aglomerari urbane.”
“Legendele urbane – termen pe care il vom folosi in continuare – constituie singurul gen folcloric productiv in societatea contemporana. Iar acest gen are toate caracteristicile literaturii populare.”
In Romania, in ciuda izolarii din anii comunismului datorata lipsei contactelor cu Occidentul si a restrictiilor de calatorie, legendele urbane au circulat inca din deceniul sapte – probabil chiar mai devreme. “Jan Harold Brunvand, – autoritatea americana in domeniu – cunoscator din sursa directa al fenomenului, semnaleaza prezenta unei asemenea legende la noi inca in anii ’40.”
Folclorul urban este studiat de catre o multime de specialist in domeniu. Fenomenul este real si cat se poate de serios.
Ma voi ocupa pe parcursul acestei serii de legatura pe care o au legendele urbane cu fenomenele paranormale si aparitiile OZN. Martori a unor fenomene neexplicate, care au povestit faptele mai departe, ele circuland in toata lumea. Legendele stranii despre aparitii misterioase sunt prezente si ele, sub diferite aspecte particularizate. Voi dedica si acestui subiect cateva episoade, in care voi incerca sa ajung la povestea initiala si reala.
Voi contina sa mai scriu despre aceasta…
Pe Curand!

vineri, 22 iulie 2011

The Blair Witch Project


Foarte controversat si apreciat, The Blair Witch Project este inspirat din legendele locale ale unor state din America despre padurile din apropierea lor. Asemenea legende exista peste tot in lume, toate avand lucruri in comun si elemente cu adevarat neexplicate.
Martori ale unor incidente legate de fiinte nevazute din padure, asociate adesea cu spiritele naturii, sunt peste tot in lume.
Trei studenti la cinematografie calatoresc pana la Maryland pentru a face un film documentar despre o legenda locala stranie. Cei trei merg in padure doua zile pentru a o cauta pe Vrajitoarea din Blair si nu se mai intorc niciodata.
Filmul a fost lansat in 1999 si a fost foarte apreciat de public. Filmat intr-un stil original si avand o poveste interesanta, pelicula pune niste intrebari la care nu s-a gasit nici un raspuns. Este un film de groaza axat pe frica nevazuta, insa si un bun exemplu pentru cei care vor sa vada cum ar arata o intalnire de tipul acesta.
Cazuri reale de intalniri cu fenomene misterioase sunt si in Romania, cel mai activ loc fiind Padurea Baciu. Ele au fascinat oamenii, au fost studiate, insa au ramas inexplicabile.

joi, 21 iulie 2011

Fire in the Sky


Filmul Fire in the Sky are la baza cartea lui Travis Walton, in care descrie intamplarile traite in momentul rapirii lui de catre extraterestri si dupa. In momentul aparitiei, povestea lui Walton a facut multa valva, existand multe lucruri inexplicabile in ea.
Pelicula contine si lucruri fictive, multe in momentul in care este aratat interiorul OZN-ului.
Travis Walton si prietenii lui lucreaza ca padurari. La intoarcerea lor de la munca, acestia observa in spatele copacilor o lumina stranie. Cand ajung acolo, Travis coboara pentru a o vedea mai bine si este aspirat in ea. Cand ceilalti se intorc in oras pretinzand ca prietenul lor a fost rapit de extraterestri, nimeni nu ii crede si sunt acuzati de crima. La revenire, Travis nu isi aminteste nimic, insa cu timpul memoria lui isi revine, iar amintirile care apar sunt foarte ciudate.
Fire in the Sky este un film de referinta din domeniul filmografiei despre Fenomenul OZN si un bun exemplu pentru cei care vor sa vada urmarile unei astfel de intalniri, ea fiind reconstituita destul de complex.
Relatari a unor oameni care pretind ca au fost rapiti de extraterstri exista in toata lumea, majoritatea fiind descrise cu ajutorul regresiei hipnotice. Fenomenul este unul real, foarte studiat, dar care ramane neexplicat.

The Mothman Prophecies


Filmul are la baza cazurile reale, relatate de martori, cu privire la aparitia pe cer a unui monstru straniu, cu aspect umanoid, insa cu unele particularitati asemanatoare moliei si foarte inalt, pe care ziaristul John A. Keel le-a descris in cartea lui The Mothman Prophecies. Povestea filmului insasi este inspirata din evenimentele ciudate care s-au petrecut in orasul Point Pleasant din West Virginia.
Au fost gasite relatari mult mai vechi cu privire la aparitiile acestei creaturi, lucru care aduce mai multa credibilitate cazurilor.
John Klein este implicat intr-un accident de masina impreuna cu sotia lui, care sustine ca a vazut o creatura uriasa asemanatoare unei molii inaintea impactului. Dupa moartea ei, John incepe sa investigheze ce este in spatele acestor aparitii ale Omului Molie. Asa ajunge in orasul Point Pleasant, unde descopera mai multe conexiuni cu relatarile respective.
The Mothman Prophecies are o poveste interesanta care a captat atentia oamenilor. Este un film de referinta din cadrul filmografiei despre Mistere si un bun exemplu despre cum ar fi aratat faptele in perioada respectiva.
Cazuri despre aparitia unei creaturi asemanatoare Omului Molie apar si in prezent si desi sunt cercetate, ele au ramas inexplicabile.

The Hitcher


Cu toate ca pare putin pe langa subiect, The Hitcher este plin de elemente intalnite in relatarile martorilor care au vazut pe strazile intinse din desertul Nevada autostopisti ciudati care, de cele mai multe ori, dispareau din masina inainte de a ajunge la destinatie.
Povestea filmului este relativ simpla, devenind pe parcurs din ce in ce mai complexa.
Un tanar care transporta o masina intr-un alt stat intalneste in drumul sau un autostopist misterios. Din momentul in care opreste masina si il invita sa urce lucrurile incep sa se complice.
Cu toate ca pelicula se inspira din relatarile cu privire la autostopistii stranii din America, semnalari de acest tip au fost facute in toata lumea. Multe dintre aceste cazuri au ramas neexplicate si continua sa fascineze si sa atraga atentia oamenilor. Filmul prezinta elementele ilustrate foarte bine ale unei intalniri cu un asemenea strain, insa ceea ce urmeaza este diferit si nu are legatura directa cu semnalarile. Inceputul este un bun exemplu pentru cine vrea sa vada cum ar decurge o astfel de intalnire.
Cazurile de acest fel au atras si atentia pasionatilor si a specialistilor, aparitiile autostopistilor misteriosi fiind clasificate ca un fenomen real si neexplicat.

miercuri, 20 iulie 2011

The Legend of Boggy Creek


Filmul este realizat in stil documentar si cuprinde relatari si reconstituiri cu privire la existenta Monstrului din Fouke, Arkansas. O creatura asemanatoare legendarului Bigfoot sau Sasquatch, vazuta din timpuri de mult apuse de localnicii din zona mlastinilor si padurilor de acolo. Cu toate ca pana in momentul de fata presupusul animal nu a fost capturat, inregistrari foto, audio si urme stranii au fost vazute de diversi criptozoologi in zona respectiva.
Pe parcursul peliculei, sunt redate unele dintre sunetele ciudate inregistrate acolo.
The Legend of Boggy Creek a fost lansat in 1972 si a captat imediat atentia oamenilor. Filmat in mlastinile si padurile unde au fost semnalate aparitii ale acestei creaturi, pelicula fascineaza si astazi, punand niste intrebari la care inca nu s-a gasit un raspuns. Este un film de referinta din domeniul filmografiei despre Mistere inca neexplicate si un bun exemplu, pe langa unele carti la fel de interesante, pentru cei care vor sa afle mai multe despre criptozoologie.
Creaturi asemanatoare au fost vazute de oamenii din toata lumea. Intrebarea care ramane este – ce sunt si de unde vin aceste fiinte stranii?

marți, 19 iulie 2011

The Fountain


Unul dintre cele mai bune filme care trateaza subiectul mortii si a nemuririi dintr-o perspectiva metafizica.
Trei povesti, fecare intr-o alta etapa al timpului – trecutul, prezentul si viitorul – despre un om in incercarea de a trai vesnic alaturi de femeia pe care o iubeste.
In Spania, secolul al XVI-lea, conchistadorul Tomas, primeste sarcina de a pleca in cautarea Pomului Vietii, despre care se spune ca are puterea de a-i face pe oameni nemuritori. Candva in zilele noastre, Tommy Creo cauta fara oprire un leac pentru cancerul de care sufera sotia lui, Isabel. Calatorind si meditand in spatiul cosmic, Tom merge spre o stea pe moarte transformata intr-o nebuloasa, cautand nemurirea. Cele trei vieti paralele afla adevaruri tainice, iar cei care le traiesc sunt una si aceeasi persoana.
The Fountain are o poveste complexa, care prinde viata cu ajutorul efectelor vizuale memorabile si a muzicii tainice pe care o cuprinde. Este un film de referinta din breasla filmografiei care trateaza Fenomenele Paranormale si o cronica fascinanta asupra careia se poate medita.
Printre multele idei care le transmite filmul, una dintre cele mai importante este – Nu exista moarte, orice moare renaste.

Communion


Filmul este bazat pe cartea Communion a lui Whitley Strieber, in care acesta descrie Intalnirea de gradul IV pe care a avut-o si urmarile acesteia.
Povestea filmului respecta cartea intr-o mare proportie, insa pe alocuri este fictiva.
Whitley Strieber, portretizat memorabil de Christopher Walken, pleaca impreuna cu familia lui si niste prieteni apropiati la cabana pe care o are intr-o padure. Pe parcursul sederii acestora acolo, au loc o serie de evenimente inexplicabile, asemanatoare celor din preajma rapirilor si a contactelor cu fiinte extraterestre. Cand Whitley este intradevar rapit, acesta incepe sa se intrebe daca a avut intradevar un contact cu extraterestri sau incepe sa inebuneasca. Pentru a afla adevarul, acesta este pus in legatura cu un psihiatru care, cu ajutorul regresiei hipnotice, il va ajuta sa afle raspunsul. Cu timpul, el afla ca sotia si fiul lui au avut de asemenea contact cu aceste entitati si se intoarce la cabana pentru a afla motivul si scopul rapirii.
Communion a fost lansat in 1989 si a beneficiat de atentia imediata a oamenilor. Este un film de referinta in cadrul filmografiei care are legatura cu Fenomenul OZN si un bun exemplu pentru cei care vor sa vada ce urmari poate avea o astfel de intalnire cu extraterestri, frica si fascinatia in acelasi timp fiind surprinse cu o foarte mare pricepere.
La final insa, ramane o intrebare – daca povestea lui Strieber este credibila, atunci ce au vrut Ei?

Filme despre Mistere


Aceasta lista va fi actualizata permanent. Vizionare utila si placuta!

The Legend of Boggy Creek (1972)

The Hitcher (1986)
The Mothman Prophecies (2002)The Philadelphia Experiment (1984)

Filme despre Paranormal


Aceasta lista va fi actualizata permanent. Vizionare utila si placuta!

The Fountain (2006)
The Blair Witch Project (1999)

Filme cu Fenomenul OZN


Aceasta lista va fi actualizata permanent. Vizionare utila si placuta!

Communion (1989)
Fire in the Sky (1993)

miercuri, 29 iunie 2011

O descoperire uimitoare


In fascinanta carte Mistere si fenomene stranii a lui Dennis Ray este relatat un caz interesant si foarte straniu.
“Un obiect metalic “fara varsta”, imposibil de obtinut tehnologic pe Pamant, dar avand proprietati extraordinare.”

In anul 1983, in nordul zonei europene a fostei U.R.S.S. un simplu taran facea o incredibila descoperire: “el a cules de pe maul raului Vaska un obiect metalic foarte stralucitor – o asa-zisa “mostra” dintr-un aliaj enigmatic, necunoscut si neutilizat in practica, tehnologia sau industria mondiala – care a fost cercetat si analizat in cele mai soficticate laboratoare rusesti.
Obiectul s-a dovedit a fi un aliaj cu o compozitie foarte stranie, imposibil de realizat de stiinta moderna, care era constituit in proportie de 87% din elemente rare: ceriu, lantaniu si neodim. Aceste elemente se gasesc in proportie infima in alcatuirea scoartei terestre si cu atat mai putin se pune problema obtinerii sau combinarii lor pe cale artificiala (la nivelul tehnologiei actuale).
Cu toate acestea straniul aliaj (gasit intr-un loc la fel de ciudat) este obtinut evident in mod artificial (fiind exclus un simplu “accident” sau capriciu al Naturii), dar munca de cercetare si eventuala sa obtinere ar fi devastat financiar orice buget tehnologic. Si, ca o cireasa in varful tortului, aliajul prezinta niste adaosuri la fel de ciudate, cum ar fi thoriul si moribdenul, putin accesibile ca pret chiar si in zilele noastre. La toate acestea se mai adauga un fapt foarte straniu: oamenii de stiinta nu pot determina precis varsta acestui obiect metalic, plasand-o undeva intre 300 si 100.000 de ani.”
Cercetatorul rus V. Fomenko afirmase la vremea respectiva ca ratiunea de a fi a unui aliaj ca cel gasit pe maul raului Vaska si implicit, ratiunea (pentru ca a existat in mod cert o ratiune) de a-l alcatui nu s-ar putea intemeia logic si financiar decat pe insusirile magnetice neobisnuite ale aliajului. El ar fi putut fi folosit doar pentru o racire magnetica pana la temperaturi foarte joase (ceea ce ar fi implicat tehnologii de fabricare utilizand campuri magnetice colosal de puternice). Confruntandu-se cu atatea semne de intrebare si necunoscute cu privire la acest atat de misterios aliaj, opinia stiintifica nu a putut sa furnizeze nici pana in zilele noastre o explicatie in ceea ce priveste provenienta si scopul sau real. Poate in viitor vom si afla raspunsul.
Se mai poate mentiona ca in diferite parti ale lumii, chiar si in Romania, au fost gasite obiecte ciudate si imposibil de obtinut cu tehnologia de pe Pamant. Ma voi ocupa de o mare parte dintre ele in viitor.
Pe Curand!

duminică, 26 iunie 2011

Cazul Valea Plopului - XI


Cel de-al doilea caz s-a petrecut in Sighetul Marmatiei, judetul Maramures, catre sfarsitul lunii Iunie 1973 (“RUFOR”, nr. 11/1981, p. 18). “Iata cateva detalii:
Conditii atmosferice: cer senin, fara vant. Ora: aproximativ 12:30. Martori: Chaimovits Dumitru (24 ani la data observatiei) si alte doua persoane. Martorii se aflau intr-o livada, cand au zarit in directia Vest, deasupra unui camp, situat la aproximativ 1 km distanta (cel putin asa aprecia martorul), o “banda” in pozitie verticala de culoare alb imaculat. Inaltimea unghiulara era in jur de 60. La un moment dat, “banda” s-a despicat in doua benzi mai inguste formand un “V”. La baza s-a putut observa un fel de cupola de culoare purpurie. Cele doua benzi inguste s-au departat lent, formand un unghi de circa 90 si la un moment dat au inceput sa “intre” in cupola. Intre timp, cupola dispare si se formeaza o “banda” orizontala, aparent de latimea “benzii” initiale. Durata totala a observatiei a fost de circa 5-6 minute. Nu a fost perceput vreun zgomot.
Ultima semnalare din aceasta serie ne parvine din orasul Cluj-Napoca (“RUFOR”, nr. 21/1983, p. 16).
La data de 16 Octombrie 1973, Livia Moldovan, profesoara de limba franceza, 36 de ani, se plimba cu copilul (2,5 ani) pe strada Donath. Era pe la ora 19:40. Cerul era senin, era spre seara, dar luminile de pe strada inca nu erau aprinse. Dintr-o data, ea a observat spre Sud o lumina galbena, puternica, la inaltimea unghiulara de aproximativ 45. Lumina galbena, “ca o explozie dirijata”, dupa expresia martorei, era de forma si de marimea unui evantai, cu partea mai lata in jos. Era intens palpaitoare si emana o lumina vie, puternica. Atata timp cat tinea lumina (aproximativ 3 secunde), a auzit un huruit puternic, iar dupa aceasta, ea se transforma intr-o sfera rosie cam de “marimea unui grapefruit”, devenind din ce in ce mai mica, fara a-si pierde din intensitatea luminii, dand impresia departarii (de martora), pe o traiectorie usor ascendenta, spre directia S-SV. Dupa cele declarate de martora, fenomenul a tinut vreo 15 secunde. Ea a ramas calma si avea convingerea ca fenomenul se va repeta (?!).
Dupa cum lesne se poate observa, aceste trei cazuri din nordul tarii, pot fi foarte usor atacate in urma unor analize mai atente. Nu voi insista acum asupra “punctelor slabe” aflate in componenta lor. Voi atentiona insa asupra faptului ca acolo, in Transilvania, a existat la un moment dat un interes real pentru studiul manifestarilor insolite, care adeseori puteau fi incadrate in ceea ce numin “fenomenologia OZN”.”
Am scris multe episoade despre Cazul Valea Plopului si in viitor probabil ca voi scrie si mai multe. Cum spunea si Calin N. Turcu, “un text in care nici macar nu apucasem sa spun totul”…
Voi continua sa mai scriu si despre acest caz…
Pe Curand!

marți, 21 iunie 2011

Cazul Valea Plopului - X


Bine v-am regasit!“Ce s-ar mai putea spune despre intamplarea de la Valea Plopului? Probabil multe inca, dar cine s-o mai faca acum? Poate ca vreodata, acel necunoscut imbracat in straie de culoare inchisa se va hotari sa scoata la iveala fotografiile pe care le-a facut acolo – daca le-a facut – imediat dupa eveniment. Poate ca vor reapare candva si pelicula fotografica pe care eu insumi am tras-o la locul aterizarii, ca si filmul “Quo vadis, homo?”, pentru o reanalizare mai atenta a acelor imagini…
Oricum, chiar daca au existat multe neclaritati si neconcordante ivite in timpul cercetarilor, chiar daca aceste cercetari trebuiau extinse si aprofundate, lucru care nu s-a facut decat in foarte mica masura, ramane cert faptul ca evenimentul petrecut la Valea Plopului la inceputul toamnei anului 1972, s-a integrat, pe plan international, fenomenologiei atat de controversatelor si misterioaselor OZN-uri.
“Cazul Valea Plopului” avea sa se estompeze treptat in valtoarea altor evenimente, nu mai putin interesante, petrecute tot in zona Vaii Teleajenului si a Valenilor de Munte. Bineinteles ca nu aveam de unde sa stiu ce avea sa urmeze, dar eram oarecum mai bine pregatit: stiam de pilda in ce fel trebuie facuta o cercetare in teren, cum trebuie interogati martorii oculari, stiam ceva mai mult parca despre OZN-uri…”
Voi mai mentiona alte trei semnalari romanesti din perioada anilor 1972-1973.
“Prima semnalare ne parvine din aceeasi perioada a toamnei lui 1972 (“RUFOR”, nr. 7/1980, p. 15 si nr. 17/1982, pp. 15-16).”
Martorul este Banhegyi Zoltan, profesor (27 de ani la data observatiei: Vineri 20 octombrie 1972), domiciliaza in Targu-Mures, intr-un bloc la etajul IV si are o vizibilitate buna (panoramica) asupra orasului. “La ora 4:43 dimineata s-a trezit la un zgomot al copilului si a deschis fereastra ca sa aeriseasca putin camera.” Chiar in acel moment a observat un obiect stralucitor in directia SV. “Vazu ceva ciudat ce parea ca se afla la o departare de circa 2-3 km si se afla la orizont (orasul este imprejmuit de dealuri). Obiectul avea forma sferica, cu un diametru aparent mai mic decat Luna si era de culoare portocalie. Prima impresie a fost ca vede Luna, dar observand mai atent obiectul si-a dat seama ca vede ceva neobisnuit. Si-a luat repede aparatul fotografic si a facut un cliseu cu o expunere de peste 4 minute. La un moment dat, a observat ca partea inferioara a obiectului a inceput sa dispara treptat, pana aproape de diametrul orizontal (imaginat), ca si cum ar fi fost retras in interior. Apoi s-a oprit, iar dupa cateva secunde aceasta disparitie a continuat inca putin. Apoi obiectul a inceput sa se indeparteze lent de martor (cel putin aceasta impresie a avut), dupa care a disparut brusc. Culoarea obiectului nu s-a schimbat, iar imaginea inferioara era mai putin clara decat restul (partea inferioara era estompata). Nu s-au sesizat alte detalii si nici zgomot. Timp total de observatie a fost de aproximativ 8 minute. Din nefericire, fotografia martorului nu a reusit.
(Personal, pastrez serioase rezerve fata de aceasta observatie. (..))
Urmatoarele doua cazuri le voi prezenta intr-un post viitor.
Voi continua sa mai scriu despre acest caz…
Pe Curand!

miercuri, 27 aprilie 2011

Cazul Valea Plopului - IX


Pentru a-si putea continua deplasarile in lunile urmatoare, sau pentru a nu intampina greutati in viitoarele contractari cu eventuali si prezumtivi martori, Calin N. Turcu a primit de la Centrul Universitar din Bucuresti, “Legitimatia nr. 173”. “Aceasta imi dadea dreptul sa efectuez investigatii OZN – desi era o simpla bucata de carton imprimata rudimentar, in conditii grafice modeste, totusi trebuie sa recunosc faptul ca mi-a fost de un oarecare folos.
Toate discutiile noastre din cadrul Cercului s-au concretizat in primul mare simpozion cu public. Aceasta se intampla Duminica 4 Martie 1973.
Tot atunci era prezentat pentru prima oara in public “Quo vadis, homo?”, filmul realizat la Valea Plopului. Sala mare a Casei de Cultura “Grigore Preoteasa” a fost arhiplina, publicul dand dovada de un interes si o deosebita receptivitate.
A doua zi, Luni 5 Martie 1973, simpozionul a fost reluat in sala de conferinte din Soseaua Kiseleff a Muzeului de Istorie a Partidului. Deoarece participarea era numai pe baza de invitatii, publicul a fost mai restrans si mai pretentios, dar nu mai putin receptiv.”
“Sambata 10 Martie, o noua reuniune cu public, la fabrica de anvelope “Victoria” din Floresti, jud. Prahova, pe plaiurile natale ale lui Justin.
Editia din ziua de Duminica 20 Mai 1973 a ziarului “Inainte” din Braila, anunta pentru ora 10:00 un simpozion public cu tema “OZN – Cazul de la Posesti”, cu acelasi “Quo vadis, homo?”, film pe care il purtam cu noi peste tot.
In nr. 6645 de Sambata 7 Iulie 1973 al ziarului judetean “Flamura Prahovei”, reusesc sa strecor un articol “OZN pe Valea Teleajenului?” care facea o trecere in revista a datelor generale ale cazului. Apoi in numarul din Septembrie 1973 al revistei “Tanarul leninist”, in cadrul unui serial OZN, apare un alt articol insotit de fotografii si shite, care purtau acelasi titlu cu al primei conferinte: “O aterizare la Valea Plopului?”.
Un nou simpozion public are loc la Bucuresti in data de 29 Septembrie 1973. Iar la 15 Noiembrie, ziarul judetean “Flamura Prahovei” (nr. 6756) anunta: “Inceputul organizarii unor cercetari ufologice in Prahova”. Lua astfel fiinta la Ploiesti, in cadrul Casei de Cultura a Sindicatelor, un “Cerc de cercetari stiintifice OZN”. De altfel, in intreaga tara au aparut in anii 1973-1975 o serie de astfel de Cluburi sau Cercuri, care erau asiduu frecventate de publicul larg si care au constituit in acea perioada un excelent mijloc de popularizare a cunostiintelor din cele mai diverse domenii ale stiintelor “de frontiera”.
La Ploiesti, “Cercul de cercetari stiintifice OZN” – sau “Univers Club” cum avea sa se numeasca mai tarziu – se infiinteaza sub cele mai favorabile auspicii: conducerea Casei de Cultura a Sindicatelor se arata foarte binevoitoare, iar publicul ploiestean extrem de receptiv si interesat in astfel de probleme. Din pacate, toate aceste elanuri de inceput aveau sa se estompeze treptat, odata cu scurgerea timpului… Cauzele? Probabil ca nu in ultimul rand fondurile din ce in ce mai reduse si lipsa crescanda de interes din partea omniprezentelor “organe oficiale”.
Simpozionul de inaugurare al Cercului a umplut pana la refuz, in ziua de Sambata 1 Decembrie 1973, sala cea mare de festivitati a acestui organism de cultura ploiestean. Mi-a revenit cinstea atunci de a participa la aceasta inaugurare cu o prelegere care nu se referea insa direct la OZN-uri, ci la… Triunghiul Bermudelor! Era, de fapt, un text pe care il citisem sub forma de serial, in cadrul unor emisiuni radiofonice difuzate pe plan local, la Valenii de Munte, in acelasi an 1973.”
Considerandu-se ca poseda o experienta oarecare in cercetarea fenomenului OZN, Calin N. Turcu a fost ales presedinte al acestui “Cerc de cercetari stiintifice OZN”. “Nu fusesem consultat in prealabil si faptul nu m-a incantat teribil, fiindca stiam ca imi va fi destul de greu sa conduc un astfel de club, cu atat mai mult cu cat acesta avea un profil stiintific (sau, mai corect spus, de stiinta popularizata).” Pe de alta parte, era destul de incomod sa se deplaseze tot timpul intre Valenii de Munte si Ploiesti, pentru a rezolva diversele probleme de ordin organizatoric ce se iveau permanent. “Am acceptat totusi, cam fara tragere de inima si am condus acest cerc timp de circa doi ani.”
S-a petrecut insa, in perioada acelor ani, un lucru foarte ciudat: aparitia la “Cercul de cercetari stiintifice OZN” a lui “Nea Gutuie”, un batran straniu, intamplare despre care am scris intr-un post anterior in cadrul seriei Fenomenul OZN in Romania.
“La sfarsitul lunii Noiembrie 1973 ne deplasam la Cluj (ma refer din nou la grupul bucurestean). Simpozionul public, film etc. si un articol “Eveniment pentru ozenologii clujeni” aparut in revista “Tribuna” nr. 887/51 din 20 Decembrie, ca dovada a trecerii noastre si prin acest frumos oras ardelean.
Iar in ziua de Joi 24 Ianuarie 1974, ziua Unirii, o alta intalnire cu publicul bucurestean.
Pe plan international, evenimentul de la Valea Plopului a fost amintit intr-o serie de publicatii, dintre care le mentionez aici pe cele de care am cunostiinta:
- “Le OVNI en URSS et dans le pays l’Est” (OZN-uri in URSS si in tarile estice) de Ion Hobana si Julien Weverbergh, volum aparut in Belgia in 1973, a dat unele amanunte despre acest insolit eveniment;
- “Aterizare in Romania” de Julien Weverbergh din periodicul Belgian “Inforespace”, nr. 13/1974, pp. 34-36, insotit de doua schite dintre care una este cea pe care o facusem initial in prima deplasare de la Valea Plopului;
- “Das Geheimnis der unbekannten Flugobjekte” (Taina OZN-urilor) de A. Schneider si H. Malthaner, Herman Bauer Verlag, 1975;
- “Obiettivo sugli UFO” de G. de Turis si Sebastian Fusco, Edizioni Mediterranee, Roma, 1975;”
Voi continua sa mai scriu despre acest caz…
Pe Curand!

luni, 25 aprilie 2011

Cazul Valea Plopului - VIII


S-a scris si s-a vorbit foarte mult, in acea perioada, despre acest eveniment. “Pentru prima data s-a publicat in presa romaneasca despre “Cazul Valea Plopului” in revista “Viata Studenteasca” din 27 Decembrie 1972. Articolul de intitula “Un OZN pe teritoriul Romaniei” si era semnat de Mihai Matei. Dupa ce face o trecere in revista a altor cazuri de observatii romanesti (Banat – 29 Martie 1968, Oradea – August 1968, Moldova – 39 Mai 1968 si “Cazul fara nume” din 24 Decembrie 1971), articolul se refera si la Cazul Valea Plopului. Redau in continuare paragraful in cauza:
(…)Si acum dupa aceasta sumara trecere in revista a “cazurilor” de mai sus, sa revenim la “incidentul” de la Valea Plopului. Cea mai neverosimila si, in acelasi timp, cea mai tulburatoare dintre toate ipotezele de pana acum.
In noaptea de 27 spre 28 Septembrie 1972, intre orele 24 – 1, un “obiect zburator neidentificat” a aterizat in punctul “La Odaia” (cota 520), in satul Valea Plopului, comuna Posesti, judetul Prahova. Obiectul a venit dinspre NE sub un unghi de circa 45 fata de orizontala. Aspectul in timpul zborului: punct luminos cu diametrul mai mare ca Venus, avand o trena flamanta de aproximativ 2 m. Singurul martor, Vasile Carabus (paznic de noapte la C.A.P. Posesti), care se afla in noaptea aceea pe panta dealului Tabacioi, la doi kilometri de locul presupusei aterizarii. El a observat un obiect luminos “stea cu coada” de culoare galbena, care in momentul cand a ajuns in punctul “La Odaia” a disparut. Pe tot parcursul observatiei nu s-a auzit nici un zgomot de nici un fel si nici agitatie. “Nu am dat importanta acestui fapt, n-am discutat cu nimeni, dar la trei zile dupa aceasta intamplare am aflat ca in punctul “La Odaia” s-ar fi descoperit o groapa cu pamantul aruncat in sus ca la un suflu.” Au mai dat declaratii prof. Calin Turcu, prof. Elena Nedelea (care fiind cu elevii in practica agricola a descoperit “terenul de aterizare”), Aurel Dumitru (cooperator) si Vasile Nicolae (asemenea) – toti au fost la locul unde se presupune ca a aterizat OZN-ul. Cercetarile facute, desi la destul de multa vreme dupa eveniment (intre timp plouase), au condus la aceste prime observatii si constatari: s-au pastrat trei urme ale terenului de aterizare dispuse perfect la 120 sub forma unei raze de 2,20 m fiecare, in centru exista o carota (orificiu) cu un diametru de 14 cm si o adancime de aproximativ 2 m. Zona este usor radioactiva: 5 miliroentgeni intr-un minut. Cocenii de porumb sunt trantiti, rupti si azvarliti radial. Desi panta e destul de inclinata, pamantul a fost tasat, rupt pentru a se crea un fel de platforma orizontala, care are un diametru de aproximativ 4 m si forma unui trifoi cu trei foi. “Aparatul” a aterizat perpendicular intre doua linii de inalta tensiune (circa 135 m pana la fiecare) evitand lovirea celor trei meri care inconjoara locul. Impactul a fost silentios si jetul (de propulsie) rece, pentru ca nu se observa arsuri. Este prematur si hazardant sa facem afirmatii in sprijinul sau in defavoarea ipotezei avansate. Cercetarile continua si speram ca vor face cat de cat lumina in acest ultimo “caz”, poate cel mai interesant din cate se refera la “OZN” pe teritoriul Romaniei.
La realizarea acestui material au fost folosite studiile urmatorilor: asist. univ. ing. Dan Mihailescu, ing. Clement Alexandrescu, Gheorghe N. Popescu, Justin Capra – precum si scrisoarea prof. Calin Turcu catre scriitorul Ion Hobana, declaratiile originale ale martorilor din comuna Posesti, fotografiile si hartile apartinand membrilor Cercului Stiintific OZN de la Casa de Cultura a Studentilor din Bucuresti. (…)
Precum se vede, in acest prim articol se afla mai multe inexactitati, care insa, la vremea aparitiei lui, erau cat se poate de firesti. Sa nu uitam ca datele culese se aflau atunci inca in stadiul de prelucrare.
Au urmat in Decembrie 1972, Ianuarie si Februarie 1973, mai multe sedinte de cerc, in care s-au discutat toate fatetele posibile si chiar imposibile – ale cazului cercetat. La o astfel de sedinta a venit si acel tanar cu afirmatia lui cu privire la “fotografiile mai bune”… “
“Numarul 1 (6)/ Ianuarie-Februarie 1973 din “Buletinul Cercului Stiintific OZN” se ocupa, pe parcursul a 30 de pagini dactilografiate modest, numai de “Cazul Valea Plopului”. Erau trecute aici, pe capitole, toate rezultatele “preliminare” ale cercetarilor facute de grupul bucurestean. Din pacate, aceasta publicatie – oarecum obscura si care avea sa dispara putin mai tarziu tot asa de vertiginos cum aparuse – abunda si ea in inexactitati, folosind in genere un stil de exprimare greoi si plin de pretiozitati inutile… Avea in vremea aceea Justin o vorba de duh, pe care am retinut-o tocmai pentru ca mi-a placut teribil: Suferim de stiintificoza!. Desi se aminteste de mai multe ori in cuprinsul acestui “Buletin” ca are un “caracter preliminar”, aceasta vrand sa insemne ca se va reveni cu date suplimentare asupra cercetarilor efectuate, nu s-au mai facut si alte studii – de catre membrii cercului – cat de cat revelatoare, care sa-l completeze. Un alt studiu nu va avea sa mai apara niciodata. “Buletinul” are totusi un merit, acela de a da un verdict, hai sa-i zicem oficial: “fenomenul din punctul “La Odaia” – satul Valea Plopului poate primi titulatura de Obiect Zburator Neidentificat”.
Voi continua sa mai scriu despre acest caz…
Pe Curand!

duminică, 24 aprilie 2011

Cazul Valea Plopului - VII


Dupa zece ani de la acele intamplari, Calin N. Turcu a facut o noua vizita la Valea Plopului. Era intr-o marti, in 4 Ianuarie 1983. “In linistea aceea aproape nefireasca mi-am amintit ce forfota, ce vanzoleala, ce agitatie fusese acolo cu numai zece ani in urma…
Dar in acea noapte de pomina de la inceputul lui Septembrie 1972? Ce va fi fost oare acea “stea cu coada”? Un robot spatial trimis de cine stie unde, de cine stie cine, cu vreo treaba anume? O mica nava interstelara cu un echipaj restrans la bord? Cati vor fi fost: doi, trei sau mai multi? Au coborat oare din nava lor stralucitoare spre a se plimba pe pamant strain? Ce au vrut, ce au cautat, ce scop au urmarit? Din ce parte a nemarginirii intunecate a cosmosului veneau si din ce departari inghetate? Erau mesagerii trecutului nostru sau veneau din viitor? Intrebari ce ar putea parea fanteziste… Dar ce am devenii oare, daca n-am da dovada, macar din cand in cand, de putina fantezie si imaginatie?”
“Voiam sa stiu daca il voi mai gasi pe batranul Vasile Carabus. Nu am intrebat nimic, pe nimeni; am mers direct la dansul acasa. Dar nu l-am gasit… Plecase la padure, asa cum o facea din ce in ce mai des in ultimii ani. Dupa spusele nevestei lui, de vreo trei ani, “isi ratucise mintile”. (isi rasucise, sau isi ratacise?) Oamenii locului, care-l cunosteau si-l intalneau colindand padurile in nestire, il inturnau din drum si-l calauzeau cu blandete catre casa. Iar el, sarman mosneag cu “mintea ratucita”, ii asculta ca un copil cuminte.
Poate ca este mai bine ca nu l-am revazut asa. Pastrez in amintire imaginea acelui batran riguros, a acelui taran ager si vioi care era cu zece ani in urma Vasile Carabus.
Ce s-a intamplat cu omul acesta, care era cunoscut in satul lui ca “cel cu farfuriile zburatoare”? Ce motive l-au determinat, in urma cu un deceniu, sa nu ne spuna tot ce stia? De ce nu ne dezvaluise, cu simplitatea vorbirii lui, toata intamplarea, in cele mai neinsemnate amanunte? Ce taina a ascuns Vasile Carabus in sufletul lui? Si de ce tocmai el, din intreg satul, si-a “ratucit” mintile? El care fusese singurul martor ocular al aterizarii. Oare atunci, in noaptea “stelei cu coada”, sa se fi apropiat de livada cu meri, strecurandu-se tacut prin lanul de porumb, manat de curiozitatea de a vedea mai mult? El, care era paznic de noapte si care trebuia sa vegheze asupra locurilor, sa nu se fi dus oare acolo sa vada ce si cum? Iar daca a fost si a vazut, evenimentul a avut asupra lui un asemenea impact, incat l-a marcat pentru tot restul zilelor ce le mai avea de trait?
Toate acestea nu raman insa decat tot simple speculatii… O noua sarja de intrebari, asupra carora nu se va gasi probabil niciodata un raspuns rezonabil.”
Despre ce s-a intamplat cu Vasile Carabus am mai scris intr-un post anterior in cadrul seriei Fenomenul OZN in Romania. Sa-l fi amenintat cineva interzicandu-i sa mai vorbeasca despre OZN-ul pe care il vazuse intr-o noapte de septembrie 1972?
A plecat in lumea de dincolo, ducand cu el secrete care probabil nu se vor mai afla niciodata.
Voi continua sa mai scriu despre acest caz…
Pe Curand!

joi, 21 aprilie 2011

Cazul Valea Plopului - VI


Bine v-am regasit!Evenimentul de la Valea Plopului nu a fost singular in aceea perioada. In toamna aceluiasi an 1972, mai fusesera semnalate inca cel putin doua fenomene luminoase nocturne, tot in zona Vaii Teleajenului.
Primul eveniment, asupra caruia Calin N. Turcu a obtinut marturiile scrise a doi medici, a avut loc la o data nedefinita, dar in aceeasi toamna. “Este vorba de un obiect stralucitor, de forma alungita si cu o trena portocalie, care s-a deplasat lent timp de 15-20 de minute dinspre Nord spre Sud – deci in lungul vaii – intr-o dupa-amiaza tarzie cand soarele nu apusese inca. Cei doi medici se aflau in curtea spitalului orasenesc din Valenii de Munte si in momentul observatiei au alertat si alte persoane aflate in apropiere – asistente medicale, bolnavi, soferi de salvare, portar etc. – care au fost de asemenea martore ale evenimentului neobisnuit.”
Pentru cealalta intamplare, despre care se zvonea ca avusese loc la Predeal-Sarari (comuna de langa Valenii de Munte), s-a deplasat intr-o dimineata geroasa de la inceputul lunii Februarie 1973. “Am stat de vorba cu multi dintre martorii evenimentului, cu oameni din sat. Faptele se petrecusera cam asa: un grup de mai multi navetisti se intorceau acasa de la ultimul tren, spre miezul unei nopti, tot prin luna Septembrie 1972. La un moment dat, au vazut pe cer deasupra comunei lor “un cerc mare de foc, mai mare decat roata de la caruta” cu o lumina atat de puternica “incat se putea citi la acea lumina”. Au alertat aproape pe toti locuitorii, care au iesit din case, cu mic cu mare, sa vada “minunea”. Au dat fel de fel de interpretari, care mai de care mai fanteziste, celor vazute. Nu exista nici un efect sonor, caloric sau de oricare alt fel; era numai o puternica lumina alba deasupra caselor lor. Au fost teribil de impresionati, au ingenunchiat, sentimentul predominant fiind curiozitatea si nu teama.
Este posibil ca in legatura cu acest eveniment sa poata fi pusa si intamplarea la care a fost martor Soroiu A. Ion din aceeasi comuna Predeal-Sarari, paznic de noapte la Consiliul Popular al comunei. Iata un extras din declaratia sa, luata in luna Februarie 1973: “ Fiind de paza intr-una din noptile anului trecut 1972, probabil luna August (spre sfarsit) sau Septembrie (inceput) catre orele 2:30 am observant o lumina puternica pe cer in forma de cerc. Acest cerc avea o forma mai mare decat roata unei carute. Se vedeau mai multe cercuri luminoase bagate unul in altul (…). Lumina data era ca ziua, mai puternica decat luna plina, asa incat se putea citi. Durata acestui fenomen a fost aproximativ 30-45 de minute, dupa care lumina a inceput sa scada treptat pana cand a disparut. Dupa disparitie in acel loc a ramas ca un norisor negru (…). Acesta lumina nu s-a deplasat din loc in timpul cat am observat-o (…). Fiind de paza in acea noapte, am observat fenomenul de la inceputul lui si pana la sfarsit”.”
Intre aceste relatari si intamplarea de la Valea Plopului exista multe asemanari. Un alt lucru foarte interesant este faptul ca aceste evenimente au avut loc in apropiere de Valea Plopului. Sa fie oare acelasi obiect?
Voi continua sa mai scriu despre acest caz…
Pe Curand!