joi, 30 septembrie 2010

Fenomenul OZN in Romania - VI


Revin cu o noua parte a fascinantei istorii a Fenomenului OZN in Romania. Dupa cum am scris in postul precedent din aceasta serie, musamalizarea fenomenului este prezenta si pe teritoriul nostru.
Voi mai scrie despre inca un caz interesant in legatura cu aceasta.
In anii trecuti, la “Cercul de cercetari stiintifice OZN”, la care participase si Calin N. Turcu, aparuse un “batran cu infatisare anosta si murdara: era vesnic nebarbierit, imbracat in haine soioase si in jurul lui mirosea a ranced si a mucegai. Adeseori adormea in toiul discutiilor, fie ca eram numai noi la o intrunire obisnuita de cerc, fie ca ne aflam la o conferinta cu publicul in vreuna din salile Casei de Cultura a Sindicatelor. Si bineinteles ca nu se putea aseza decat in radul din fata al salii, acolo unde, de obicei, se rezervau cateva locuri pentru invitati. Era un fel de amestec ciudat intre dezechilibru si paranoia, intrunite deopotriva sub infatisarea uneia dintre cele mai dezagreabile figuri umane.”
Frecventand pe atunci cateva cluburi similare din cateva orase, Calin N. Turcu constata ca “asemenea specimene se “alipisera” cam peste tot”.
“Individul nostru caruia nimeni nu ii stia numele adevarat, dar pe care intre noi il poreclisem “Nea Gutuie” ne cam facea de ras si incercam cu totii sa il evitam cat mai mult posibil. Tot ceea ce reusisem atunci sa aflam despre el, era ca lucrase in timpul razboiului in Germania, intr-un institut unde facuse cercetari in domeniul parapsihologiei! Cineva mai afirmase ca in camera unde locuieste – camera la fel de sordida ca si personajul – se afla adunate, intr-o cumplita dezordine, o serie de aparate ciudate, a caror intrebuintare parea a fi un alt mister. Asta e tot ceea ce stiam noi despre “Nea Gutuie”.”
“Intr-o seara, pe la sfarsitul primaverii lui 1974, dupa un simpozion public si dupa ce m-am sfatuit cu colegii, m-am hotarat “sa iau taurul de coarne” si sa discut cu el. Eram vreo sapte-opt insi si discutia avea loc pe terasa din fata Casei de Cultura. I-am spus mosului ca prin prezenta sa ne cam facea de ras, ca ar fi bine sa ne evite si chiar sa nu ne mai frecventeze la cerc. Au sarit si ceilalti cu gura, fiecare mai adaugand cate o vorba - doua. Printre noi se afla si Ioan Moflic, un membru al cercului in varsta de 50 de ani care a zis si el cateva cuvinte… Dintre toti cei care il asaltau cu reprosuri, mosului i-a casunat tocmai pe acesta. S-a uitat fix la el cateva secunde si toate cuvintele – de altfel deslanate si incoerente - pe care le-a avut de spus intru apararea sa erau adresate numai si numai lui Moflic. Cu totul, discutia nu a durat mai mult de 10-12 minute. Dupa care, fiecare a plecat in drumul sau. Dar, la circa o saptamana de la acest episod, am aflat cu stupoare ca Ioan Moflic a murit! Fusese perfect sanatos si brusc a facut un stop cardiac…”
Un caz straniu care nu are un verdict, insa care merita amintit, avand o vaga legatura si cu subiectul musamalizarii fenomenului. De atunci nimeni nu l-a mai vazut vreodata pe “Nea Gutuie”. La fel cum spune si Calin N. Turcu: “Ma abtin in a face comentarii pe marginea acestui eveniment ciudat…”.
Pe Curand!

marți, 28 septembrie 2010

Sincronicitatea - I


Cel care s-a ocupat de aceste fenomene a fost psihanalistul Carl G. Jung, care a creat un nou domeniu de cercetare, psihologia profunzimilor, care studiaza partea subconstienta a mintii.
Cuvantul sincronicitate inseamna literal “in acelasi timp”, dar Jung l-a folosid pentru a desemna “aceeasi semnificatie a doua evenimente diferite”. El sustine ca tot ceea ce se intampla la un anumit moment preia toate caracteristicile acelui moment de timp si, deci, exista o legatura intre toate evenimentele care se petrec in acelasi timp.
“Jung marturisea ca de-a lungul vietii sale a fost implicat in mod direct in anumite coincidente inexplicabile pe care el le interpreta cu juxtapuneri de fenomene aparent fara legatura cauzala intre ele, care capatau semnificatie doar atunci cand erau puse in relatie unul cu celalalt.”
O coincidenta la care a participat si Freud a avut loc in anul 1909. Cei doi purtau o discutie in legatura cu fenomenele psihice paranormale, iar Freud tocmai isi arata neincrederea in astfel de teorii, cand s-a auzit un zgomot deosebit puternic, ca de explozie. Fara sa-i dea o importanta prea mare, cei doi si-au continua conversatia pana cand un altul i-a interupt din nou. Zgomotul provenea din camera in care se aflau ei. Freud s-a uitat in jur si a spus ca probabil bubuiturile proveneau de la caloriferele care incalzeau incaperea. Referindu-se mai tarziu la zgomotul care se auzise atunci, Freud se considera raspunzator de producerea fenomenului respectiv printr-o “influenta mediumica inconstienta”.
Una dintre coincidentele stranii la care a fost martor Jung s-a intamplat in perioada in care a suferit o criza de natura psihica ce a durat mai mult timp, in anul 1913 dupa ce s-a despartit de Freud. Soneria electrica de la usa a avut o defectiune careia nimeni nu i-a dat de urma si care o facea sa sune pe neasteptate, fara ca cineva sa apese pe buton. Mai ciudat este ca soneria suna numai atunci cand Jung presimtea ca “urma sa se intample ceva”.
“Criza lui Jung s-a sfarsit abia atunci cand el a scris o lucrare de inspiratie foarte stranie, numita Predici catre moarte.”
Odata, in timp ce discuta cu o pacienta despre un vis in care vedea un carabus de aur, a auzit o bataie in geamul din spatele lui, iar cand s-a intors a vazut o insecta reala de data aceasta. Cand a prins-o, Jung a descoperit ca era un carabus de aur, ceva rar in acea zona.
Sincronicitatea se aplica la fenomenele din zona parapsihologiei, premonitiei si previziunii, dar si a altor domenii fascinante de frontiera.
Voi mai scrie in viitor despre aceasta.
Pe Curand!

luni, 27 septembrie 2010

Despre planeta Vulcan


Intre Mercur si Soare, o planeta naste sperante si indoieli in randul astronomilor. Misterioasa planeta Vulcan se afla pe o orbita mai apropiata de Soare decat Mercur, a fost descoperita pentru prima data in 1859 de catre astronomul francez Verrier. Ea a aparut de cateva ori pe cer, scapand mereu observatiei si studiului astronomic. La inceput, existenta ei a fost doar banuita de Verrier din cauza micilor deviatii ale planetei Mercur de pe orbita. Stiind ca nici un astru nu poate scapa observatiei astronomilor de-a lungul timpului, Verrier a inceput sa caute in arhive. A gasit mai multe referiri la un disc mic si negru care graviteaza foarte aproape de Soare. Verrier a ales cel mai amanuntit raport si, folosind datele respective, a calculat orbita aproximativa a lui Vulcan: circa 20.800.000 km departare de Soare si un an de numai 20 de zile pamantesti. Desi se afla la o distanta destul de mica fata de Pamant, numai un norocos ar putea sa prinda planeta Vulcan in obiectiv. In mare parte a timpului, ea este invizibila pentru telescoape, aflandu-se ascunsa in umbra Soarelui. Doar in timpul eclipselor de Soare sau al “tranzitelor” solare ea se dezvaluie privirilor astronomilor, insa si atunci poate fi confundata cu o pata solara. Verrier a calculat data cand planeta ar fi fost foarte usor de observant: 20 martie 1877.
In anii urmatori, lumea astronomilor a fost acaparata de aceasta noua “stea” – au aparut o sumedenie de lucrari stiintifice despre Vulcan, iar unii au adaugat-o pe lista celorlalte planetelor consacrate. Mai mare le-a fost dezamagirea cand, pe 20 martie 1877, nici un astronom nu a reusit sa observe planeta. Totusi, anul umator sperantele au inflorit din nou cand astronomii americani din doua state au reusit sa surprinda, in timpul unei eclipse de Soare, o pata in imediata apropiere a Soarelui.
In revista Popular Science a aparut urmatoarea nota:
“Interesantele observatii ale profesorilor Watson si Swift nu numai ca au incurajat cercetarile in legatura cu aceasta planeta misterioasa, detectata intr-un mod atat de miraculous, ci chiar mai mult, au dat un imbold celorlalti astronomi de a examina intregul spatiu din interiorul orbitei lui Mercur. S-ar putea ca detectarea lui Vulcan sa nu ramana singulara, ci sa fie prima dintr-un sir de descoperiri similare. “
Dar Watson si Swift nu au imparatasit acelasi entuziasm precum cel ar redactorului respectiv, caci ulterior ei nu au mai reusit sa localizeze planeta misterioasa.
Isaac Asimov a scris si el despre acest subiect. Relatarile si parerile lui le voi da intr-un post viitor.
Pe Curand!

sâmbătă, 25 septembrie 2010

Straniul caz al oamenilor verzi


Voi face o mica pauza de la serialul despre Fenomenul OZN in Romania pentru a scrie despre un caz fascinant si foarte straniu, pe care l-am citit in interesanta carte Mistere si fenomene stranii a lui Dennis Ray.
In anul 1887, vara, niste tarani care lucreaza campul de langa satul Banjos (Spania) observa iesind dintr-o pivnita parasita doi copii, o fata si un baiat. Ceea ce era interesant la acestia, lucru care i-a atras imediat pe tarani era culoarea pielii lor, verde precum frunzele copacilor, precum si imbracamintea. Nu doar din cauza croielii, ci mai degraba din cauza texturii materialului care era cu totul strain celor ce se stiau atunci. In plus, atat fata cat si baiatul vorbeau o limba total necunoscuta.
Acest eveniment s-a raspandit in toata tara, insa nici lingvistii chemati nu au putut identifica dialectul copiilor si nici ale grupuri stiintifice carora li s-a cerut o analiza a tesaturii hainelor lor nu au fost de vreun ajutor. Misterul invaluind atat aparitia cat si originea celor doi.
Copii au fot luati in grija judecatorului local, Ricardo da Calno, care a incercat sa le spele culoarea de pe fata, insa fara nici un success. Chipurile celor doi imbinau intr-un mod ciudat trasaturi clasic europide cu cele negroide, in timp ce ochii erau tipic asiatici, migdalati.
In ceea ce priveste alimentatia, in afara de putina fasole verde proaspata, restul hranei a fost respinsa constant de cei doi. De altfel, baiatul a murit la scurt timp datorita lipsei de adaptabilitate la regimul alimentar, dar fata a mai trait cinci ani. In acest timp, pigmentul ei verde s-a diminuat ajungand la o nuanta vernil deschisa.
Datorita unei anumite inteligentei pe care o avea, tanara a reusit sa invete limba spaniola in scurt timp si a facut putina lumina in jurul enigmaticei intamplari. Astfel, localnicii au aflat ca in tara de unde venea ea, soarele nu se ridica niciodata deasupra orizontului, facand sa domine un crepuscul permanent. Teritoriul se invecina cu un altul, fiind despartite de un fluviu foarte lat, in care soarele lumina tot timpul. Intr-una din zile, ea si fratele ei au fost surprinsi de o furtuna imensa, precum o tornada. Prinsi in vartej, cei doi s-au trezit deodata in pivnita din care au iesit, mai apoi, in campul de langa satul Banjos.
Fata a fost crezuta, deoarece nimeni nu mai vazuse pana atunci oameni cu pielea verde. Fiind un caz imposibil de solutionat, a fost repede ocultat, pentru a ascunde neputinta stiintei acelor vremuri. Singura explicatie de atunci a fost aceea ca cei doi veneau de pe Marte, a carei atmosfera crepusculara a fost cea care cauzase culoarea verde a pielii. Astazi, se crede ca viata pe Marte este aproape imposibila, din perspectiva stiintei moderne, deoarece fiintele vii de acolo ar trebui sa respire 95% dioxid de carbon. Totusi, nu imposibila.
Oricum, pentru a ajunge aici ar fi fost nevoie mai degraba de o nava spatiala decat de un ciclon. Ipoteza lui Jacques Bergier, conform careia cei doi ar fi fost lasati aici de o civilizatie extraterestra pentru a testa reactia oamenilor este de asemenea interesanta.
Conform lui Dennis Ray, cel mai probabil ca cei doi “oameni verzi” au fost confruntati cu o discontinuitate (sas) spatio-temporala, care le-a permis proiectia instantanee intr-un alt colt al universului sau intr-o lume paralela.
Oricare ar fi raspunsul, cazul este unul cu adevarat fascinant si merita toata atentia. Un raspuns cert probabil ca vom avea intr-un viitor apropiat sau indepartat…
Pe Curand!

miercuri, 1 septembrie 2010

Fenomenul OZN in Romania – V


Musamalizarea Fenomenului OZN este prezenta si in Romania. In mod cert, exista cineva care se ocupa cu ascunderea adevarului. Un organism necunoscut in interiorul guvernului sau separat care studiaza intamplarile care implica Fenomenul OZN ce au loc pe teritoriul nostru, ca apoi sa dezminta populatia.
Un bun exemplu care implica acesti “Oameni in negru” este cazul Izsaky, despre care am scris. Dupa cum spune el, acesti straini erau “oficiali” si o parte din ei erau ofiteri si soldati. Au ajuns la timp la locul unde erau Izsaky si grupul lui si au incercat sa ii opreasca. Au imprastiat zvonuri false si au incercat diverse modalitati de tortura prin care sa afle raspunsuri. Descindeau la locuintele lor si intorceau totul cu susul in jos. Dupa aflarea locatiei cutiei nichelate, aceasta a disparut impreuna cu fotograful care a spus. Izsaky spune: “Am trait vremuri de groaza, ani in sir.”
Un alt caz foarte interesant in care apar aceste personaje stranii a avut loc in jurul localitatii Bixad, unde ar fi aterizat o stranie nava zburatoare. Din aceasta ar fi debarcat niste fiinte umanoide care ar fi transmis telepatic, unei asistente numeroase, un mesaj de pace si prietenie. La scurt timp dupa plecarea enigmaticelor entitati, politia si armata ar fi inconjurat Bixadul si ar fi inceput o ancheta foarte amanuntita asupra acestui eveniment. In urma anchetei, li s-ar fi interzis locuitorilor, categoric si fara echivoc, sub juramant ori semnatura, sa mai aminteasca, sau sa mai vorbeasca de cele intamplate acolo. Calin N. Turcu spune foarte bine ca: “Se pare ca si in acest domeniu atat de sensibil, al fenomenologiei OZN din Romania, departamentul dezinformarii publice si cenzura oficiala isi faceau din plin datoria.”
Cand a trecut prin judet, Calin N. Turcu, a luat de pe traseu, pe un tanar ungur care avea ca destinatie Bixadul. Au vorbit o buna bucata de drum, tanarul fiind foarte comunicativ, insa cand l-a intrebat ce s-a intamplat in localitatea lui, ce este cu povestea cu OZN-ul si fiintele stranii venite din cer, acesta brusc nu a mai stiut sa vorbeasca romana si a devenit tacut si rigid. Calin N. Turcu mai spune: “Era evident ca nu voia si nu trebuia sa-mi raspunda. Vizibil inspaimantat, nerabdator sa ajunga mai repede si sa coboare la destinatie, intrebarile mele il deranjasera profund. In ochii lui am trecut probabil drept un fel de oficial care incearca sa il traga de limba, sa il testeze daca e in stare sa pastreze un “secret”.”
“Oamenii in negru” au intervenit si in cazurile ceva mai cunoscute, cum ar fi cazul Valea Plopului, unde a aterizat un OZN, caz pe care il voi prezenta in viitor. Aici, la scurt timp dupa eveniment, la jumatatea lunii septembrie 1972, cand “faima” cazului crescuse, si-a facut aparitia, la marginea satului, un barbat necunoscut. Acesta avea un aer sobru, era imbracat in haine de culoare inchisa, purta o palarie cu boruri largi si avea o geanta voluminoasa. A intrebat mai intai de “locul aterizarii” dupa care a fost condus acolo de un copil si lasat singur. Nimeni nu stie ce a facut acolo, nimeni nu l-a vazut plecand. Este foarte posibil sa fi fost facute o serie de fotografii, calitativ superioare fata de cele facute de Calin N. Turcu si investigatori in decembrie 1972.
Seful postului de militie din comuna Posesti, dupa ce s-a deplasat la fata locului, a trebuit sa participle la o sedinta cu toti sefii de post din judet. Aici el a fost luat la o parte de cativa ofiteri care, “timp de patru ore”, l-au luat la intrebari asupra celor petrecute in zona lui. Interogatoriului foarte amanuntit avea sa ii urmeze o singura concluzie: la Valea Plopului nu s-a intamplat nimic deosebit, iar el sa isi vada in continuare linistit de indatoririle si treburile lui. La una din sedintele Cercului Stintific OZN a venit un tanar pe care nimeni nu il cunostea si care pretindea ca ar fi vazut niste fotografii cu mult mai clare decat cele pe care le aveau in posesie membrii. Stirea i-a uimit pe toti atat de tare incat nimeni nu s-a gandit sa il intrebe unde a vazut aceste fotografii, ce stie in plus si mai ales cine este el. Nimeni nu i-a observat disparitia, iar aceasta neglijenta avea sa ii coste. Individul nu a mai aparut si toata povestea avea sa ii incurce si mai tare.
Cand un an mai tarziu, in 1973, Calin N. Turcu avea sa revada fisa postului in care era consemnata deplasarea sefului de post la Valea Plopului, avea sa constate cu stupoare ca fisa respectiva lipsea.
Dupa cum am spus, Calin N. Turcu a facut un film fotografic alb-negru in decembrie 1972 la “locul aterizarii”, film care a disparut. Nimeni nu a putut sa ii spuna ce s-a intamplat cu filmul in cauza.
Singurul martor ocular al aterizarii OZN-ului la Valea Plopului a fost paznicul de noapte Vasile Carabus, un om care ere tipul taranului viguros si sanatos. Cu toate ca la inceput parea entuziast in a descrie ce s-a intamplat, cu timpul a devenit tacut. Dupa cum spune si Calin N. Turcu, Vasile Carabus nu a spus tot ce stie. A murit zece ani mai tarziu dupa ce si-a ratacit mintile, ducand cu el secrete care probabil nu se vor mai afla niciodata. Sa-l fi amenintat cineva, interzicandu-i sa mai vorbeasca despre OZN-ul pe care il vazuse intr-o noapte din septembrie 1972?
In legatura cu acest caz mai adaug inca o intamplare pe care a avut-o maestrul Calin N. Turcu:
“Intr-o buna zi – cred ca era pe la inceputul verii lui 1973 – in curte mi-au intrat doi indivizi, tineri, eleganti si foarte politicosi. Discutia a avut loc cam la jumatatea aleii de piatra ce duce de la poarta spre casa: Buna ziua! Sunteti profesorul Turcu? Va sfatuim sa incetati orice fel de cercetare legata de Valea Plopului si sa nu va mai duceti acolo. Buna ziua! Mi-au intors spatele, au iesit linistiti din curte, s-au urcat in masina si au plecat... “