luni, 26 septembrie 2011

Orasul cu dracul din namol


La vest de Birmingham, exista un orasel care se numeste Dytram si care are aproximativ 5000 de locuitori. Inainte de a intra in breasla paranormalului, orasul era faimos pentru namolul sau terapeutic. Acum insa este cunoscut pentru altceva.
Primul semn de stranietate a fost dat in luna iunie 1991, cand a fost descoperit un nou zacamant de namol. Mai intunecate si mai urat mirositoare, noile namoluri au atras de trei ori mai multi bolnavi. Medicii ajunsesera la concluzia ca sunt teribil de eficiente prin concentratia mare de sulf. La o saptamana dupa avantul primului bolnav in namol, a aparut groaza – toti cei care facusera baie in materia neagra au avut crize de nebunie, anuntand cu grai nepamantesc sfarsitul lumii si inregimentarea in escadroanele diavolului, alaturi de alte simptome specifice sindromului de posedare.
Prima oara s-a crezut ca totul nu este decat o pala de istericale data de ceturile muntilor Grampiani. Mai apoi s-a concluzionat ca toti cei 14 decedati in conditii groaznice sufereau de aceeasi boala misterioasa.
Alti 4 oameni s-au tratat cu namolul cel mult prea negru si au murit din aceleasi cauze stranii. Era clar ca un rol important il juca noroiul misterios. Sub ochii medicilor si ai psihologilor, un voluntar s-a cufundat in namol si s-a lasat pus sub observatie. “Femeia, pentru ca de o femeie a fost vorba, se numea Elise Hutt, 28 de ani, si era manechin la o casa de moda din Edinburgh. A crezut ca totul nu va face decat sa ii sporeasca faima.” Era gata sa semneze un contract cu o revista. Prima poza a facut-o pentru un ziar local, dupa care a venit sfarsitul, cu aceleasi acorduri finale ca si predecesorii ei intru namol, Elise a murit in conditii ciudate.
Oamenii erau convinsi ca dracul pornise sa cucereasca lumea prin noroi. “Nici chip de om n-a mai ramas in orasel. Doar concluzia unui grup de cercetatori a cazut, implacabila, peste zece zile: “un soi se substante malefice tin omogen un namol acid si negru. Ceva forfotitor, urat mirositor si alunecos intra prin piele si aduce moartea atacand sistemul periferic si cel nervos. Nu e un microb sau un virus.”
Totusi, mortile teribile puteau fi cauzate de o noua vietate, nedescoperita inca de cercetatori, care are un sistem de aparare straniu. Poate o fiinta ciudata care traieste in acel mediu intunecat si care odata intrata in piele ataca sistemul nervos. Nu exista inca un raspuns clar cu privire la acest caz interesant, relatat si de T. Tandin in cartea sa Paranormalul in criminalistica – vol. II si cercetat de specialisti si pasionati. Poate in viitor vor exista mai multe raspunsuri.
Pe Curand!

sâmbătă, 24 septembrie 2011

Doua cazuri fascinante de pe mare


Cercetatorul Fenomenului OZN, Antonio Ribera, relateaza in cartea sa Cele 12 triunghiuri ale mortii, doua cazuri foarte interesante de pe mare.
Primul se intampla pe 29 decembrie 1973, in apropiere de insulele Columbretes, vizavi de coasta Castellon, unde s-a intalnit in dimineata aceea vasul commercial Madatlantic, de nationalitate necunoscuta.
Nu era absolut nimeni la bord.
A fost gasit de vasul Urmaya, care era in tranzit de la Bilbao la Mallorca. “Dupa cum parea la prima vedere, Madatlantic a suferit un incendiu si a fost parasit de echipaj. Vasul a fost dus chiar in acea seara la Castellon de doua remorchere. S-a presupus ca echipajul s-a folosit de barcile de salvare, desi marinarii nu au fost gasiti niciodata, cu toate ca accidentul s-a produs relativ aproape de coasta spaniola, intr-o zona intens circulata, unde parea practic imposibil sa te pierzi.”
Cel de al doilea caz straniu apare in stirea urmatoare (reprodusa de Hoja del mar, in numarul 123 din 1975) si se refera nu la disparitia unui echipaj, ci a unui intreg vas:
“Arrecife de Lanzarote – De doua luni si jumatate nu se stie nimic de soarta cargoului spaniol Maribel Rivas, condus de capitanul Marinei Comerciale Pablo Garcia, de patruzeci si sase ani, originar din Arrecife, invecinata cu Las Palmas din Gran Canaria. Vasul a ridicat ancora din portul Catellon de la Plana pe 22 august, indreptandu-se spre portul libian Bengasi. Transporta materiale de constructii. Pana in clipa de fata nu s-a primit nici un mesaj despre vasul care masoara cincizeci de metri lungime si are noua oameni la bord, toti spanioli.
In mod normal, traversarea de la Castellon in Libia se face in sapte sau zece zile. Cercetarile efectuate pana in acest moment de agentia maritima, proprietara lui Maribel Rivas, pentru a-l gasi, nu au dat nici un rezultat.
Sotia capitanului Garcia, Carmen Eugenio Caballero, care are noua copii si este originara tot din Arrecife a comunicat acest caz ziarului La Provincia, din Las Palmas, in speranta ca va primi vreo veste despre situatia sotului sau, ai carui tata si bunic fusesera asemenea capitani in Marina Comerciala.”
Trebuie remarcat faptul ca ruta lui Maribel Rivas il ducea prin aceleasi zone unde se inregistrasera numeroase incidente anormale: punctul unde a aparut abandonat Madatlantic si vestul Mediteranei, in largul golfului Tolon din Franta, unde s-au produs ciudate accidente cu submarine, pe care le voi prezenta in viitor.
Pe Curand!

duminică, 11 septembrie 2011

Fascinanta enigma din Atlantic


In interesanta sa carte Dincolo de imposibil, Richard Lazarus relata un caz foarte straniu.
In ziua de 28 octombrie 1902, in primele ore ale diminetii, nava comerciala maritima Fort Salisbury se indrepta spre nord prin Golful Guineei, in Atlanticul de Sud. Marea era calma si cerul era senin, astfel ca marinarului insarcinat cu veghea nu i-a fost greu sa distinga doua lumini rosii care au aparut din apa la cateva sute de metrii in fata, spre tribordul navei. Concentrandu-si privirea asupa luminilor cu ajutorul binoclului, marinarul a observant ca acestea echipau un obiect urias si intunecat care, desi in mod evident era o nava maritima, nu apartinea nici unui tip vazut de el pana atunci. Incepand sa se ingrijoreze in legatura cu o posibila coliziune, l-a alertat pe timonier si l-a chemat pe secundul vasului, un anume A. H. Raymer, care s-a grabit sa urce pe punte pentru a vedea el insusi misteriosul obiect. Cert este ca secundul n-a dispus decat de cateva clipe in care sa priveasca obiectul, inainte ca acesta sa se scufunde. Totusi, i-au fost de ajuns pentru a confirma observatia marinarului de veghe.
Scriind mai tarziua in jurnalul de bord, Raymer a descries evenimentul ca fiind putin inspaimantator: “…in intuneric nu puteam vedea prea multe detalii, dar avea o lungime intre 500 si 600 de picioare si doua lumini, cate una la fiecare capat. Un gen de mecanism – sau, poate, niste aripioare – produceau o agitare a apei. In timp ce se scufunda lent sub valuri, disparand din vedere, am putut observa ca laturile ii erau ruginite.”
Vorbind ulterior despre experienta traita, Raymer a luat in condiserare posibilitatea ca ceea ce vazusera sa fi fost carena unei nave parasite, dar a respins categoric aceasta posibilitate. Era un marinar cu experieta si nu putea face o asemenea confuzie si oricum, nici o nava nu se pierduse in vremea aceea in largul apei de acolo.
Posibila indentificare eronata a unui animal marin era o perspectiva si mai putin probabila. Desi toti martorii de la bordul navei Fort Salisbury remarcasera, fiecare in mod independent, ca suprafata obiectului parea mai degraba ruginita decat neteda, sansele ca ei sa fi vazut o specie uriasa de peste erau mai mici decat zero, deoarece aparitia trebuie sa fi depasit cu mult dimensiunile celei mai mari fapturi subacvatice cunoscute – balena albastra. Mai mult, asa cum a comentat o sursa de la Amiralitate, “pestii nu obisnuiesc sa fie echipati cu lumini”.
Asadar trebuie sa fi fost un mecanism si tinand seama de comportarea sa, era evident o nava submersibila de un tip oarecare. Singura poblema cu care nu se impaca aceasta teorie era faptul ca in anul 1902 nici o natiune de pe pamant nu poseda tehnologia necesara crearii unui submarin de asemenea dimensiuni. In anul 1888, primul submarin naval complet operational fusese lansat de catre francezi, fiind dotat cu o singura elice si un motor electric si cantarea numai 30 de tone. Doi ani mai tarziu, germanii care erau adevarati maestrii ai inceputului tehnologiei submersibilelor, au lansat o nava de 200 de tone, care totusi nu a fost introdusa in fabricatie completa decat in 1905. Marina militara engleza care a lansat prima sa nava subacvatica in acelasi an cu incidentul din largul Golfului Guineei, era cu mult in urma germanilor din punct de vedere al realizarii tehnice. Astfel incat, cele vazute si neexplicate la acea vreme, raman si astazi o enigma.
Exista o civilizatie subacvatica mult mai evoluata din punct de vedere tehnilogic decat cea de pe uscat? Posibila existenta a unor civilizatii subacvatice a constituit un subiect care a fascinat omul inca din cele mai vechi timpuri. Ar putea fi aceasta explicatia aparitiilor unor creaturi fantastice in largul marii, monstrii marini vazuti de marinari de-a lungul timpului. Totusi, ceea ce a fost zarit in 1902, ar putea fi un obiect subacvatic neidentificat. Exista multe marturii credibile ale unor nave stranii care vin din inaltul cerului si intra apa. Voi dedica in viitor un serial si despre acest subiect fascinant, care a ramas inca neexplicat.
Pe Curand!

joi, 1 septembrie 2011

Aparitiile fantomatice de la Calgarth Hall


In secolul 16, Myles Phillipson detine terenuri intinse in apropierea localitatii Windermere, in sud-estul Angliei. Barbatul, voia cu tot dinadinsul sa puna mana si pe terenurile invecinate. Isi pusese deja ochii pe ferma sotilor Kraster si Dorothy Cook, considerand-o locul potrivit pentru inaltarea unei resedinte impunatoare. Totusi, aceasta ferma era singura avere a familiei Cook si chiar daca Phillipson le propusese o oferta avantajoasa, acestia refuzara ferm targul. Cu toate acestea, Phillipson nu s-a lasat si punandu-si in aplicare planul perfid, se hotarase sa ii invite pe cei doi la cina in Ajunul Craciunului. Sotii Cook au acceptat cu mare placere si au avut parte de un festin imbelsugat, iar spre marea lor bucurie, gazda le-a facut cadou un platou de aur.
A doua zi dimineata, cei doi soti au fost arestati. Timp de o saptamana, Kraster si Dorothy au fost inchisi in celule separate, fiind confuzi de situatia creata. Abia in ziua judecatii li s-a adus la cunostinta ca fusesera acuzati de furtul unui platou de aur, ce-i apartinea lui Myles Phillipson. Totul era o inscenare. Procesul fusese prezidat de insusi Phillipson. Sotii Cook au fost condamnati la moarte. Dupa pronuntarea verdictului, Dorothy Cook l-a blestemati pe judecatorul fara mila: “Pregatitiva pentru zile mai negre. Va veni vremea cand nu veti mai avea pamanturi si avutii. Iar de noi nu veti scapa niciodata.”
Insa Phillipson nu a luat in seama vorbele femeii, asa ca, a doua zi, sotii au fost spanzurati.
Dupa cateva zile, Phillipson avea sa intre in posesia terenurilor sotilor Cook si in scurt timp, el incepu lucrarile de constructie ale noii sale resedinte. Aceasta avea sa fie numita Calgarth Hall. Dupa terminarea lucrarilor, Myles a organizat un dineu impresionant pentru inaugurarea constructiei. Invitase o seama de rude si prieteni din elita societatii. Pe cand se aflau cu totii la masa, un tipat infiorator le-a curmat distractia. Barbatii isi apucara spadele si o luara imediat in directia de unde se auzise strigatul.
Sotia lui Phillipson statea incremenita in capatul scarilor, privind stupefiata doua cranii care topaiau pe balustrada, arborand un ranjet batjocoritor. Gazda a apucat craniile si le-a aruncat in curte, dupa care a jurat razbunare celui care a indraznit sa il intimideze cu asemenea farse dezgustatoare.
Dar amenintarile lui Phillipson au fost percepute ca pe o insulta si multi dintre invitati s-au retras in camerele lor. In zorii zilei, s-au auzit alte tipete. Craniile aparusera din nou. In zilele urmatoare, Phillipson a facut tot posibilul pentru a scapa definitiv de aceste aratari ingrozitoare, dar craniile au revenit cu indaratnicie, chiar si dupa ce le-a ingropat.
Craciunul se sfarsise intr-o atmosfera mohorata. Incepusera sa se raspandeasca niste zvonuri rauvoitoare, ceea ce s-a repercutat nefavorabil asupra afacerilor lui Phillipson si a cauzat scaderea veniturilor lui. Cel care fusese candva un influent aristocrat, a devenit un oropsit al sortii. Cand a murit, era o epava. In resedinta sa impresionanta au continuat sa rasune inca multa vreme hohotele demonice ale craniilor.
Ramasitele pamantesti ale lui Kraster si Dorothy apareau cu obstinatie la fiecare Craciun si in ziua comemorarii mortii lor, tulburand linistea celor care mostenisera resedinta.
Aratarile au disparut doar atunci cand proprietarii au risipit intreaga avere, neputand face fata cheltuielilor mari ale intretinerii unei asemenea case, astfel ca resedinta a fost scoasa la vanzare.
Cazul a intrigat si fascinate pasionatii si cercetatorii fenomenelor paranormale din toata lumea. A fost relatat in mai multe carti interesante, a fost studiat, dar a ramas neexplicat.
Pe curand!