duminică, 2 ianuarie 2011

Cazul Valea Plopului - I


Bine v-am regasit! – Am reusit, dupa o vreme destul de indelungata, sa imi fac timp pentru scris. Sper ca in noul an sa scriu mult mai des.
Voi incepe cu un caz foarte interesant, despre care scrie si Calin N. Turcu in cartea “Cazuri OZN in Romania”, pe care il voi prezenta in mai multe episoade, avand loc pe teritoriul nostru.
In a doua jumatate a lunii Noiembrie 1972, umblau niste zvonuri conform carora undeva in apropierea satului Valenii de Munte aterizase un OZN, lasase o groapa ciudata undeva pe un camp si ca oamenii din zona vorbeau despre “rachete cazute din cer”. Calin N. Turcu aflase cu certitudine locul: Valea Plopului.
Hotarat sa investigheze cazul, Calin N. Turcu l-a insotit pe un var care preda acolo, la sfarsitul lunii Noiembrie 1972.
Satul se afla mai apropape de munti, pe una din culmile nordice ale dealului Tabacioi, in plina depresiune a Chiojdurilor. Nu se deosebea de celalalte sate din zona, nu era prea intins si parea a fi locuit de oameni gospodari si muncitori. “In general este bine gospodarit, prima impresie despre acel loc fiind favorabila, ea pastrandu-se peste timp.”
Prima oprire au facut-o la scoala satului, unde directoarea de atunci l-a pus in legatura cu colegii ei care au fost in timpul trecut la locul ipoteticei aterizari. Dupa ce a luat cateva declaratii scrise – de la doi profesori si cativa elevi – a plecat insotit de directoare la locul respectiv. “Pe drum ni s-a alaturat si Vasile Nicolae, brigadier C.A.P., care a tinut – in cinstea preumblarii mele prin acele locuri – sa fie cat mai impozant, atarnandu-si de umar pusca de vanatoare. Trebuie sa recunosc ca a reusit sa ma impresioneze. Acest brigadier, altfel un om blajin si cumsecade, era de asemenea unul dintre putinii oameni care vazusera locul cu pricina si – bineinteles – nu am pierdut prilejul de a-i lua si lui o declaratie scrisa.
Curand am ajuns putin in afara satului, in punctul numit “La Odaie”, pe o culme domoala de deal orientata aproximativ de la Est la Vest, ce taie aproape perpendicular depresiunea Chiojdurilor. Pe panta sudica a culmii “La Odaia”, la circa o suta de metri de coama, intr-o plantatie de meri tineri unde fusese cultivat in anul acela si porumb, am aflat un loc curios, un fel de groapa.
In ziua aceea nu am putut face fotografii acolo, vremea fiind foarte intunecata. Pe atunci nu posedam un blitz portabil si pentru a obtine o serie de imagini bune, trebuia sa pandesc un prilej mai favorabil, o zi cu mai multa lumina. Inca vreo cateva declaratii scrise de la martorii ocular aveau sa-mi completeze acest prim dosar al cazului. O schita aproximativa a locului presupusei aterizari si a imprejurimilor, pe care am facut-o tot in acea zi, avea sa fie reluata mai tarziu – chiar in acea prima forma rudimentar intocmita – de catre presa in tara si de peste hotare, care avea sa scrie despre acest caz.”
Inainte de a pleca spre casa, Calin N. Turcu a recurs la o idee foarte originala si ingenioasa: a spus celor care il insoteau ca locul s-ar putea sa fie radioactiv si in consecinta foarte periculos pentru cei care aveau sa calce pe acolo. “Nu stiu nici astazi de unde mi-a venit ideia cu radioactivitatea; stiam insa ca trebuia sa revin acolo pentru a face fotografii.” Avea sa constate ceva mai tarziu ca siretlicul a prins de minune.
S-a intors acasa catre seara, destul de agitat. “Imi incepusem in ziua aceea, aproape in mod inconstient, o munca noua, aceea de investigator de teren al fenomenului OZN. Nimeni nu putea sa ma sfatuiasca ce trebuia sa fac, cum sa-i abordez si ce anume sa discut cu martorii oculari ai evenimentului, de unde sa incep si cum sa continui… Trebuia sa inaintez prudent, aproape dibuind, dar avand ca aliata un soi de neliniste interioara, o sete nestavilita de aventura ce ma impingea inainte spre necunoscut si insolit. Si mai era ceva: de asta data aveam convingerea ferma ca intreaga poveste merita toata atentia, fiind vorba in mod incontestabil de un lucru cat se poate de serios. O dovedeau discutiile cu oamenii din sat si – mai ales – ceea ce vazusem cu proprii mei ochi!
Nici azi nu stiu foarte sigur ce m-a determinat atunci sa continui… Imi amintesc insa de starea aceea ciudata de febrilitate si neastampar ce ma invaluise. In acelasi timp incercam sa fiu cat mai stapan pe mine insumi, constient ca trebuia sa imi calculez fara gres fiecare miscare pe care aveam sa o fac in toata aceasta afacere care ma pasiona teribil.”
S-a intamplat ca prima zi ce se anunta senina sa fie si prima zi a lunii Decembrie 1972. Era intr-o Vineri. “Mi-am luat din nou o aparatul de fotografiat, o busola, o ruleta si cateva mici fleacuri si am urcat in autobuzul ce m-a dus la Valea Plopului. Nu am mai intrat in sat ci am descins direct la locul presupusei aterizari. Era senin si rece, iar primele raze ale soarelui aparut de dupa dealuri m-au gasit pregatit. Toate cele 36 de pozitii ale filmului le-am consumat facand fotografii in acel loc si in imediata apropiere. Am avut grija si de asta data sa calc cat mai putin pe locul unde se vedeau urmele. “
A plecat apoi imediat spre casa, tot fara a trece prin sat. In aceeasi dimineata, a developat filmul in laborator si a scos doua seturi din imaginile obtinute. “Mare noroc am avut si inspirat am fost ca mi-am scos [doua seturi ] din imaginile de pe filmul acela!”
A pus totul intr-un plic voluminos – declaratii scrise, un set de fotografii, schita si un raport detaliat al activitatii pe care o desfasurase in acele zile – si l-a si expediat la Bucuresti, pe adresa de acasa a scriitorului Ion Hobana.
“Dupa cum aveam sa aflu mai tarziu, tot acest material avea sa alerteze mai multe persoane din capitala tarii.”
Voi continua sa mai scriu despre acest caz, unul dintre cele mai interesante si mai complexe cazuri OZN din Romania…
Pe Curand!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu