joi, 26 august 2010

Fenomenul OZN in Romania - IV


In acest moment lucrurile i-au o turnura imprevizibila si nedorita. Izsaky povesteste:
“In momentul acesta s-a intamplat un lucru neasteptat. Au aparut doua camioane si o masina de teren cu soldati in uniforma care strigau de zor: “Sus mainile!”. Ne-am speriat cu totii. Un ofiter a pornit spre Tamas Gabor si a vrut sa ii smulga cutia nichelata din maini. Dar Tamas s-a opus si a vrut sa fuga spre padure. Dar ofiterul a sarit la el si avrut sa il impiedice. S-au luat la lupta, ofiterul l-a trantit pe Tamas la pamant si doi soldati inarmati i-au venit in ajutor. Vazand aceasta, cei doi piloti ai navei se retrageau cu spatele. Unul dintre ei a scos o masinarie, semanand cu un port-tigaret, din care au “impuscat” o raza de lumina spre grupul celor patru trantiti la pamant. Acestia au ramas fara simtire intinsi in iarba. Unul din cosmonauti s-a dus la Tamas Gabor, l-a ridicat in picioare si i-a aratat cu mana sa plece cu cutia. Astfel, Tamas a fugit spre padure purtand in brate cutia nichelata.
Un alt ofiter a ordonat tragerea, dar armele de foc nu fucntionau. Gloantele nu vroiau sa plece de pe tevile pustilor. Ne-a cuprins pe toti ca un fel de unda deosebita de neputinta si slabiciune. Din interiorul navei se auzea un zgomot surd si am presupus ca mai puteau fi in OZN si a treia sau a patra persoana. Intre soldati s-a inscat panica. Este greu sa descriu ce simteam noi insine.”
Extraterestrii s-au urcat in OZN si au plecat. Izsaky spune ca nu i-a mai vazut nicioadata. Se pare ca dupa plecarea lor, pustile au incput sa functioneze percutand la intamplare, astfel doi soldati s-au impuscat reciproc, ranindu-se. Ofiterul si cei doi soldati cazuti in iarba, s-au ridicat, pe fata si pe gat avand rani si arsuri. Intre timp au sosit si camioanele, a caror motoare au fost oprite, iar dupa plecarea OZN-ului au putut porni din nou. Pe cei raniti i-au dus cu masina la Baia Mare.
Soldatii i-au dus pe martori in birourile forestiere si au cerut de la fiecare datele personale. Izsaky mai povesteste:
“A doua zi, au inceput interogatoriile, s-au rastit la noi, ne-au acuzat ca suntem partizani, ca tinem legaturi ilegale cu legionarii din strainatate. Ni se tot spunea ca OZN-ul nu a fost decat o “umbrela calatoare” secreta. Dar nu ni se explica cum a coborat pe pamant aceasta umbrela calatoare…
Tamas Gabor a ascuns cutia la o cunostina a lui care locuia singur la Ocana Sugatag, localitatea cea mai apropiata de terenul respectiv. Apoi s-a dus la locuinta lui de la Sighetu Marmatiei. Intre timp pe noi ne tot intrebau cine este cel care a plecat cu caseta. Noi spuneam ca nu-l cunoastem, nu l-am tradat.
Se poate scrie o carte intreaga despre ceea ce a urmat. Arestari, batai, inchisori. Am avut de suportat lovituri brutale zilnice timp de luni si de ani de zile. Incerc sa va comunic numai esentialul. Ofiterii pretindeau sa le dam cutia. Locul unde era ascunsa aceasta l-am tinut secret. “
A existat intre ei si un fotograf amator, Molnar Zoltan, care a facut mai multe seturi de fotografii continutului cutiei. Se pare ca in secret, cutia a ajuns pana la urma la locuinta lui Molnar,dar despre acest lucru nu stiau numai cei trei.
Cutia, spune Izsaky, era patrata, de 24/24 cm. Au deschis deschizatorul, iar inauntru se aflau, pe doua randuri, 84 de placute de aur de marimea unui plic de scrisoare si de aproape 1 mm grosime, gravate pe ambele fete cu semne sugestive, imagini, texte asemanatoare scrierii hieroglifice.
“Trebuia sa umblam cu mare atentie si fereala cu toata aceasta documentatie. Securiatea descindea des la locuintele noastre, intorceau totul pe dos, ne luau si ne interogau indelung. Am trait vremuri de groaza, ani in sir.”
Izsaky spune ca fotograful a facut mai multe fotocopii marite ale documentelor, iar el a ilustrat de asemenea in mai multe exemplare, pe care le-au imprastiat in mai multe locuri secrete. Astfel ca daca oficialii gaseau vreun set, sa aiba mai multe. Asa au reusit sa pastreze mai mult timp copiile documentatiei.
“Soarta fotografului amator Molnar Zoltan a fost insa tragica. In 1974, securitatea bucuresteana a pornit o actiune hotarata la Sighetu Marmatiei. Vroiau cu orice pret cutia. Ne-au internat cu forta la casa de nebuni din Sighetu Marmatiei si ne-au tratat ca pe bolnavii mintal, drogandu-ne. Evident ca au introdus si aici oameni de ai lor. Au internat patru agenti bucuresteni care jucau rolul unor nebuni. Desigur, ei nu primeau tratament. Rolul lor era ca sa ne supravegheze fiecare cuvant, fiecare miscare. Se interesau pe ocolite de la noi de cele ce am patit.”
Le spuneau ca au auzit de la medici ca au vazut un OZN. Se interesau mai ales despre cutie, iar ei in delirul produs de medicamente mai spuneau cate ceva.
“Asa mergeau lucrurile in fiecare zi. Cand au vazut ca aceasta metoda nu da rezultate ne-au bagat la socuri electrice. A fost ingrozitor. Apoi ne bateau impreuna cu bolnavii intradevar nebuni spunand ca pentru acestia nu exista legi.
Molnar Zoltan nu a mai putut suporta interogatoriile si torturile si a tradat despre cutie, despre documentele originale, despre placute, despre fotocopii si despre ascunzatori. Agentii l-au luat si l-au dus nu se stie unde. Nu l-am mai revazut niciodata! Avea numai 31 de ani! Totodata au luat si au dus cu ei documentele si copiile.”
Izsaky spune ca agentii au imprastiat stirea ca povestea intalnirii cu OZN-ul nu este adevarata, ca este doar imaginatia nebunilor, ca unii dintre ei, impreuna cu seful terenului forestier erau bolnavi mintal. Pe inginerul Radu Jurca l-au internat la casa de nebuni din Oradea. Placutele au fost duse de agentii in uniforma. Starea sanatatii lui Tamas Gabor s-a inrautatit si a murit precum si ofiterul si cei doi solati care au incercat sa ii i-a cutia. Acestia au murit din pricina ranilor.
“Se putea vedea pe ceafa lui Tamas Gabor – in jurul creierului mic – o intepatura cat maciulia unui bold iar in jur parul parlit.”
Oficialii au fost informati de intalnirea lor cu OZN-ul. Vizite s-au facut in acea zona, cat si in imprejurimi, acest lucru este cert.
In final Izsaky mai spune, printre altele:
“Am ramas singur avand copiile documentelor. Sanatatea mi se subrezise, amintirea intamplarilor este pentru mine permanenta si chinuitoare. Exista deci o modalitate pentru stabilirea contactelor interplanetare. Ziua de 7 iunie 1974 este vesnic memorabilia. Mi s-au deschis inainte portile tuturor tainelor. Ceea ce eu stiu acum vine in contradictie cu credinta pamanteana despre originea civilizatiilor.”
A lucrat mult in speranta dezlegarii codului scrierii celor 84 de placute de aur. A reusit in anul 1986. Despre toate acestea a scris in cartea “Alte lumi locuite” cu peste 400 de pagini illustrate cu fotografii. Insa cartea nu a mai aparut. Cenzura vremii a impiedicat-o. A trimis copii noi si documente manuscrise in strainatate, insa nu au ajuns niciodata. Cineva nu a dorit sa ajunga?
In prezent, se zvoneste ca Izsaky ar avea o casuta undeva in Ungaria si ca ar fi pastrat cateva din placutele de aur. Inginerul Radu Jurca ar locui undeva in Romania. “Amandoi poarta stigmatul vechilor autoritari romane: acela de nebuni.”
Aceasta a fost, in esenta, in mare, fascinanta poveste a lui Izsaky. In viitor voi mai vorbi de ea.
Pe Curand!

Un comentariu:

  1. Extrem de interesanta intamplare!
    De ce nu se mai repeta initiativa de contact la locul respectiv cu metodele descrise ?
    Eu sunt de acord sa iau parte la o astfel de operatiune!

    RăspundețiȘtergere